Aselenizare

Valenbisi

2011-11-02T12:34:00.003+02:00

Valenbisi este modul ideal de a te deplasa in Valencia, fie ca ești localnic sau turist. Bike-sharing se referă la folosirea in comun a unor biciclete iar scopul este foarte simplu: deplasarea in oraș.
Ieși din casă, umblii până la prima intersecție, de acolo iei o bicicletă cu care te deplasezi până la cea mai apropiată intersecție de destinația ta, acolo lași bicicleta și umblii în continuare până la destinație - fără ambuteiaje în trafic, fără cautare de locuri de parcare, fără sa plătesti parcarea.
Cam așa arată o stație de biciclete comunitare aflată în majoritatea intersecțiilor mai mari (în Paris, de exemplu, sunt 1200 asemenea statii).

Pentru a folosi sistemul trebuie sa-ti faci un cont (săptămânal cu 10 Euro sau anual cu 18 Euro - prima jumătate de oră de folosire e gratuită, urmatoarele 30 de min sunt 0.5 Euro, apoi câte 2 Euro pentru fiecare 60 de minute in plus.). Abonamentele saptămânale se pot face pe loc la automatele din stații, durează aproximativ 1 min și ai nevoie de un card de credit. După ce ai făcut abonamentul, automatul iți da un cod de abonat la care iți setezi un numar pin. Cu aceste informatii poți să inchiriezi biciclete de la orice stație din oraș: bagi codul și pinul, alegi bicicleta și gata. Când lași bicicleta la stația de destinație sistemul înregistrează automat ca bicicleta a fost returnată și calculează daca și cât ai de plătit. SUma va fi luată de pe cardul folosit pentru crearea abonamentului. În cazul in care călătoria e mai lunga de 30 de minute și nu vrei sa plătești taxa suplimentară, poți să opresti la orice statie din drumul tău și să lași bicicleta după care poți sa o iei din nou și sa-ti continui drumul, timer-ul fiind resetat.
Infrastructura pentru biciclisști din Valencia ajută de asemenea foarte mult și încurajează oamenii să aleaga acest mijloc de deplasare:

Pistele de biciclete ocolesc stațiile de autobuz prin spatele acestora astfel încât să nu se intersecteze bicicliștii cu pietonii care folosesc transportul în comun.

Trecerile de pietoni sunt dublate de treceri pentru biciclisti, si semafoarele pietoni-biciclisti sunt comune.

Spre deosebire, legislația de la noi din țară interzice traversarea străzii pe bicicletă pe trecerea de pietoni chiar dacă semaforul arata verde la pietoni.
Un capitol unde sistemul ar putea fi îmbunatațit este managementul bicicletelor între stații. Dimineața, când lumea merge spre centru stațiile din cartiere tind să se golească astfel încât esti nevoit sa vizitezi mai multe stații pentru a lua o bicicleta, iar cele din centru sunt se umplu astfel încât ești nevoit din nou să vizitezi mai multe stații pentru a lăsa bicicleta. Seara se poate observa fenomenul invers, când stațiile din centru sunt goale și cele din cartiere sunt pline. Pentru a rezolva această problemă, angajații Valenbisi mută biciclete din stațiile pline spre cele goale cu o remorcă

Tot pentru a rezolva problema de mai sus, cand ajungi cu bicicleta într-o stație plină, sistemul îți adaugă un bonus de 15 minute care nu se taxează pentru a ajunge la o stație cu sloturi libere. De asemenea în fiecare stație este o hartă updatată dinamic pe care se pot vedea stașiile din apropiere si încărcarea lor cu biciclete.
În Paris, dacă lași bicicleta inchiriată la unele din stațiile aflate pe dealuri la o altitudine mai mare de 60 de metrii, sistemul iți ofera un bonus de 15 minute pe care poți sa-l consumi la inchirierile ulterioare.
Folosind sistemul se rezolvă multe dintre problemele pe care oamenii la invocă pentru a nu pedela: nu am bicicleta, nu am unde sa depozitez bicicleta, bicicleta e defectă și nu am timp să o repar, etc; se descongestionează traficul în oraș, se reduce poluarea.
Conceptul de bike-sharing este implementat cu succes in peste 200 de orașe. Câteva exemple:
Paris - Velib

Londra - Barclays Cycle Hire

Barcelona - Bicing

În Cluj-Napoca, primaria vrea de asemenea să implementeze un sistem de bike-sharing cu 50 de stații și 500 de biciclete. Problema la noi este lipsa infrastructurii și legislația care dezavantajează bicicliștii. Pentru lipsa infrastructurii, primaria motivează cu lipsa bicicliștilor, dar lipsa biciclistilor este datorată în primul rând lipsei infrastructurii. Să sperăm că macar cei "18,8 km de piste dedicate bicicliştilor, nou amenajate" prevăzute în proiect o sa fie realizate la conform standardului astfel încăt sa poată fi folosite.

Muntele Bocului

2011-07-31T14:35:00.119+03:00

Aceasta este a 2-a tură în care m-am rătăcit pe Muntele Mare. Dacă la tura precedentă am încercat să ajungem chiar pe Muntele Mare la peste 1800 de metrii altitudine, acum am zis sa încerc ceva mai uşor şi să urc pe Buscat la doar 1667 de metrii.
De pe harta cu 100 de trasee cicloturistice in jurul clujului am schiţat o buclă combinând mai multe trasee. Pe scurt trebuia să plec din satul Baisoara pe Valea Ierii pana la Moara de pădure şi de acolo să încep urcarea pe Muntele Săcelului, Muntele Bocului, Muntele Filii, Buscat iar coborârea să o fac prin statiunea Muntele Băişorii, pe asfalt până în Băişoara.
Am plecat din Baisoara de la drumul care urcă spre Valea Ierii. Dupa vreo 5 km de asfalt, in Moara de Pădure am făcut stânga pe un drum în direcţia Muntele Săcelului. Drumul urca încet printre o serie de cabane până în sat unde plănuiam să-l părăsesc pentru a urca pe creastă, la muntele Filii. După o discutie cu localnicii, am decis că e mai bine să continui pe drum şi să ajung direct la muntele Bocului, datorita pantei mai domoale si drumului mai practicabil.

O ploaie scurta mi-a amintit că nu mi-am luat geaca de ploaie la mine, asa că am fost nevoit să mă adăpostesc sub un brad, ocazie cu care am decis sa iau si masa. Atunci mi-am dat seama de a 2-a greseala facută, am uitat briceagul cu desfăcător de conservă în maşină, aşa că meniul zilei a fost banane, miere de albine, muesli, cereale si paine. După un sfert de oră, când ploaia s-a oprit, am pornit din nou la drum.

şi dupa încă 5 km am ajuns în creastă

Aici am găsit un marcaj - bandă albastră - care conform hărţii ar fi trebuit să mă ducă în direcţia bună, dar care din păcate nu prea era întreţinut.

Am ajuns într-o poieniţă făcută de tăietorii de lemne, care probabil din hărnicie au tăiat şi brazii cu marcaj, astfel că în momentul când drumul s-a bifurcat am ales varianta greşită.

După ce am ieşit din pădurea de mai sus într-un luminiş, deja intuiam că am ratat drumul. În depărtare vedeam Cheile Turzii, Bedeleul şi Scăriţa Belioara.
Cheile Turzii - în partea stanga a pozei de mai jos

Bedeleul şi Scăriţa Belioara

Dar, ca orice om care se rătăceşte cu harta în mână şi nu vrea să recunoască, şi eu vedeam pe hartă drumuri care m-ar fi dus din punctul unde ma aflam direct la destinatie. Am mai urcat un vârf de munte împingând mai mult bicicleta pentru că drumul se terminase de ceva vreme, şi aici am recunoscut în sfârşit că ratasem drumul şi am decis să cobor. Nu vroiam să cobor neapărat pe unde am urcat, aşa că am luat-o pe primul drum gasit în directia de coborâre cu speranţa că la un moment dat o să ajung pe Valea Ierii. Spre surprinderea mea am regăsit marcajul pierdut exact unde nu mă aşteptam, semn ca ratasem drumul înainte să ajung în poiana despădurită.
Cum totuşi nu eram mulţumit să cobor pe unde am urcat, am decis sa merg pe culmea dealului pana în Muntele Filii, la care renuntasem la urcare dupa discuţia cu localnicii. O ploaie de vară m-a făcut să renunt si la planul asta având în vedere ca-mi uitasem geaca de ploaie acasa, aşa că am coborât pe drumul de urcare, am lasat ploaia în urmă si am ajuns uscat la maşină.
Traseul:

Bike route 1155171 - powered by Bikemap

Vlădeasa

2011-06-30T10:15:00.179+03:00

Luni, prima zi de concediu, am pus bicicleta pe maşină şi am pornit spre satul Săcuieu din judeţul Cluj, unde in urmă cu un an am adunat pampersi. Pe drumul Cluj - Oradea, după Huedin in satul Bologa am facut stanga peste calea ferată şi am mers inca 10 km până când am dat de un indicator - Cabana Vlădeasa 10 km. Planul era sa urc din Săcuieu pe drumuri forestiere până pe vârful Vlădeasa şi să cobor prin Frasinet dupa o tura propusa de un coleg de pe un forum de ciclism, dar vazând indicatorul m-am gândit ca e mai bine pe drum si sunt sanse mai mici sa ma rătăcesc. Aici am lasat maşina şi am început urcarea, dar după nici un km, în urma unei discutii cu o localnică, mi-am amintit de unul din obiectivele turei - arborii seqoia din Rogojel. Asa că m-am întors în Sacuieu şi am început urcarea spre Rogojel - 5 km. Ajuns în sat am întrebat o doamnă care se îndeletnicea cu întorsul fânului, unde sunt renumiţii copaci şi am aflat că de fapt sunt amplasaţi pe un deal la intrarea în sat şi că ratasem drumul, asa că m-am întors din nou din drum.

La intrarea în sat am dat de drumul care urcă pe deal printr-o pădure de conifere, iar in vârful dealului mă asteptau copacii. De fapt sunt 2 sequoia care au o rădăcină comună. Acestia au fost plantati acolo cu peste un secol in urma de catre un baron ungur pasionat de studierea pomilor.

Dupa ce am admirat copacii am coborât din nou la intrarea in sat şi am început o lunga urcare de aproximativ 10 km si 600 de metrii pe verticală până la Cabana Vlădeasa.

Drumul e greu dar frumos şi trece printr-o pădure de brazi şi pe lângă o fostă pădure

Nu stiu exact cât mi-a luat urcarea, dar cert e că la 5 minute după ce am ajuns la cabană a început o ploaie care a ţinut o oră, timp în care m-am alimentat si hidratat. După ce ploaia s-a oprit am pornit din nou în sus spre platoul Vlădeasa, mai mult pe lângă bicicleta datorită terenului accidentat si a pantei mari. 15 minute de chin şi ora târzie m-au convins că nu o să văd platoul în ziua aia, aşa că m-am întors încă o dată la cabană şi aici am luat cea mai buna decizie din ziua respectivă. Ca să nu cobor exact pe unde am urcat am luat-o pe un drum prin pădure care părea să meargă pe curba de nivel şi care speram eu să se intersecteze cu drumul plănuit acasă pentru coborâre, drumul fiind marcat cu banda albastră, traseu care face legatura între cabana Vlădeasa şi cabana Padiş.

După câţiva km, chiar în momentul în care mă gândeam că poate ar fi fost mai bine să cobor pe unde am urcat, am dat peste o pancarta cu Prcul National Apuseni şi peste imaginea de mai jos.

Am ajuns la pietrele albe, un alt obiectiv de pe ordinea zilei. Ca şi bonus a reapărut şi soarele pe cer.
De aici am ales să cobor pe un traseu marcat cândva cu punct albastru, dar care nu a mai fost întreţinut din lipsă de fonduri - se întreţine doar marcajul banda albastră de care vorbeam mai sus, conform spuselor cabanierului de la Vlădeasa.

A fost una dintre cele mai frumoase coborâri pe care le-am făcut cu bicicleta datorita drumului înierbat printre brazi şi prin poieni, aer curat, soare şi mult verde.
Aici m-am bucurat de stabilitatea oferita de MTB vs bicicleta Trekking cu care eram obişnuit. La un moment dat poteca se transforma în drum forestier şi apoi in drum pietruit accesibil maşinilor. Dupa încă ceva vreme apare şi prima maşină din care au coborât niste turişti ca să fimeleze ceva pe marginea drumului. Opresc şi eu, era partea superioară a cascadei Vălul miresei de la rachiţele, dar o bandă marcaj şi o cruce amintesc de un accident petrecut în urmă cu 2 ani mă fac să nu mă aventurez aşa că pornesc mai departe să admir cascada de jos.

Di aici drumul e clar, ajung în Răchiţele unde e un asfalt impecabil şi cobor spre Săcuieu pe drumul care duce la Huedin. Am fost foarte aproape să ratez drumul, indicator de Săcuieu era montat doar pentru cei care ură spre Răchitele, nu si pentru cei care coboară.
Harta traseului:

Bike route 1123301 - powered by Bikemap

Râmeţ

2011-05-31T16:53:00.002+03:00

Un mod plăcut de a petrece începutul de primăvară este o plimbare cu bicicleta în natură. De ce primăvara mai mult decât vara?! Pentru că încă nu e aşa de cald, şi e plăcut sa stai la soare după iarna friguroasă. Cel puţin aşa credeam…

Aşadar, cu mult avânt primăvăratic, am început urcarea din Aiud, spre Râmeţ. Primul răsfăţ după efortul proaspăt depus in urcarea lejeră de circa 5 km e padurea Sloboda cu un izvor cu apă rece.

Să sperăm că va ramane la fel de frumoasa şi după eforturile noastre, ale tuturor.

Când osteneala şi-a spus cuvântul şi în urma noastră se întindea destul drum parcurs încât să ne măguleasca orgoliul, am luat pauză de masă într-un loc minunat, înainte de intrarea in Râmeţ, unde o troiţă marchează un punct de belvedere.

Somnul de după-masă nu e tulburat acolo decât de musculiţe, gândăcei, gâze, albinuţe care, exact ca noi, au ieşit fericite să întâmpine boom-ul de vegetaţie din jur. Ca orice turist care se respectă, am surprins dovada atingerii obiectivului de mijloc din traseu, respectiv indicatorul cu localitatea target, Râmeţ.

Mai mult decât o simplă plimbare, excursia descrisă este o lecţie de geografie a judeţului Alba. La urcare, se văd frumos drumeagurile spre Gârbova, Geomal etc. undeva in stânga. Tot in stânga, dar mai la înalţime, se văd cheile din Valea Mănăstirii.

Râmeţul este o localitate ciudată, răsfirată în stilul localitaţilor de munte: drumul principal e pe curba de nivel, iar deoparte şi de alta a lui (foarte sus, respectiv foarte jos faţă de drum) se gaseşte câte o casă. Drumul e incredibil de şerpuit pentru a tăia din abruptul coborârii spre vatra satului, dacă se poate numi aşa. Foarte important, şcoala e la drumul principal cu o vedere superbă spre Cheile Mănăstirii. Este foarte greu de imaginat cum ajung acolo micuţii in miezul iernii.

Revenind, părăsind curba de nivel, am început coborârea în partea dreaptă spre Valea Inzelului – spre Cheile Aiudului, ca direcţie – după părerea unui vizitator de loc, din alt judeţ.

Oamenii trăiesc aici foarte liniştit. Am cumpărat lapte de la o bătrânica care s-ar fi mulţumit cu oricât. Zicea ca ea oricum nu stie preţul că nu are de vândut. Un bătrân, cu care am stat la poveşti legat de preţurile derizorii ale pământului în acele zone, ne-a invitat călduros să gustăm ţuica, pe foc încă. Mi-a ramas in minte că locuri îndepărtate ca Ţara Maramureşului a “vizitat” doar cu ajutorul televizorului. Nu a fost prima dată când am auzit o astfel de replică de la un bătrân din Alba.

În continuare am coborât abrupt, pe un drum îngust, pe alocuri cărare. Am trecut valea de câteva ori, nu mai ţin şirul sincer, să fi fost de 4-5 ori. Cert e ca suspensiile pe faţă sunt echipament obligatoriu într-o astfel de coborâre. Incredibil ce frumos e sa mergi cu bicicleta unde nu poate ajunge maşina. Nu mai trebuie să te temi de sunetul unei maşini ce se apropie şi care lasă praf şi ridică frunze în urma sa. Nici măcar apariţia gunoaielor nu mai e de temut, ca în zonele mai accesibile cum sunt gurile izvoarelor amenajate.

Cum spuneam, lecţia de Alba-geografie s-a întregit pe finalul excursiei cu localizarea Cheilor Aiudului-dar doar cu privirea. A fost util pentru mine sa înteleg cum sunt poziţionate aceste fenomene ale naturii. E liniştitor să ştii de unde vii si unde te îndrepţi, cred că face parte din procesul firesc de acomodare al omului intr-un spaţiu nou. Ca elemente distinctive pentru cineva care nu a crescut in aceste locuri se remarcă amestecul de piatra albă cu praful ce o inconjoară, pădurea de foioase in principal si piscurile golaşe de stanci, tot albe, parcă aterizate din spatiu. E un peisaj deosebit de frumos, dar nu l-aş numi chiar liniştitor, poate din cauza abundenţei pietrelor.

În concluzie, a fost o plimbare minunată de primavara! Locurile încântă prin frumuseţea lor, dar căldura ne-a luat prin surprindere aşa devreme in an. Am ramas cu nişte arsuri solare superficiale pe mâini şi pe faţă, ceea ce nu mi s-a mai întamplat vre-odată primăvara. Cum zic oamenii in vârstă, nimic nu mai e ca mai demult!

Harta:

Bike route 383914 - powered by Bikemap

Moni

Râmeţ - Cotorăști (M-ții Trascău)

2011-04-11T15:50:00.004+03:00

Sfârşitul de săptămână care a trecut ne-am nimerit cu Dani în zona noastră natală şi pentru că vremea şi îndatoririle ne-au permis, am decis sa urcăm, cum zicem noi, până la "izvor la Râmeț", aşa de încălzire pentru noul sezon cicloturistic. Ne-am întâlnit lângă şcoala generală nr.1 și după câteva reglaje, aşa ca de început de sezon, am purces la drum. Am pornit pe DJ 107I (Aiud - Râmeţ - Brădeşti - Geogel - Bârlești Cătun) care în final se intersectează cu DN 74 ce leagă Alba Iulia de Abrud (Jud. Alba). Ruta asta am făcut-o cu altă ocazie pe toată.

Trebuie sa admit aici, ca deși am încercat sa mișcam cât de cât în timpul iernii, ba pe la schi, ba pe la înot, fotbal și din când în când alergare, în cazul meu s-a pus puțin rugina pe la instalațiile de respirat și pedalat.

În pădurea Sloboda încă n-a pleznit mugurul dar totuși atmosfera de primăvară se face simţită prin intermediul floricelelor care și-au scos capetele printre frunzele uscate. La finalul articolului voi ataşa nişte "mostre" ale floricelelor cu scopul identificării lor de către potențialii cititori pasionați de botanică.

Pe drum am întâlnit doi (sperăm) viitori cicloturişti, un băiat şi o fata, care deşi făceau pauze destul de dese erau de admirat pentru ca stația finala pe care ne-au dezvăluit-o era vârful. Asta ne încântă pentru ca se pare ca exista cei care sa vina din spate sa preia și sa ducă mai sus pasiunea plimbărilor cu bicicleta în natură.

Ieşirea din pădure şi vremea buna ne-au cam încălzit, dar totodată au prilejuit bucuria revederii cu Vf. Pleaşa.

Am continuat pe lângă primele case din comuna Râmeţ spre izvor. La izvor ne-am răsfăţat cu aceeaşi apă cu care am fost obişnuiţi încă din copilărie. După ce am refăcut echilibrul de carbohidrați am coborât exact pe aceeaşi ruta în oraş.

În total sunt cam 45 de km, o ieşire numai bună pentru antrenament sau şi mai buna pentru a petrece activ, în natură o după-amiaza de sâmbătă sau duminică.
La final traseul și bineînţeles setul de imagini cu flori pe care va rog sa ma ajutați să le găsim denumirile împreună.
Traseul:

Traseu de bicicleta 894170 - powered by Bikemap

Img. 1 - descriere lipsă

Img. 2 - descriere lipsă

Img. 3 - descriere lipsă

Img. 4 - descriere lipsă

Florin L.

Făget

2011-03-28T13:51:00.001+03:00

Nerăbdător să testez o nouă jucarie, am ales un traseu offroad, prin pădure. Făget este numele padurii de la sud de Cluj-Napoca şi e traversată de câteva trasee marcate, numai bune pentru biciclit (banda roşie - Cluj-Napoca - Cheile Turzii, banda albastră şi crucea albastră - Cluj-Napoca - Varful Peana (833 m), recomand harta Clujul si împrejurimile pentru cine nu cunoaste zona).
Am început urcarea prin noul cartier Europa, pe Eugen Ionescu până la campingul Faget unde am cotit stânga de pe drumul asfaltat, prin pădure. Prima impresie a fost ca a trecut criza imobiliară, datorita dezvoltărilor din zonă. A doua concluzie imediată a fost ca oamenii nu au uitat sa se iubească şi ca natura le amplifică aceste sentimente, datorită "resturilor de dragoste" presărate într-o anumită zonă.

Cu puţin efort am depaşit zonele accesibile automobilelor şi am intrat pe traseu.

Deşi verdele încă nu a prea apărut, vestitorii primaverii sunt la datorie

În punctul în care bada roşie şi cea albastră se despart a început bucla, urmând sa continui în faţă pe cea roşie şi sa revin pe cea albastră.

În apropiere de Casele Miceşti mi-am dat seama ca unul din saboţii de frâna de pe spate s-a desfăcut, dar cu ajutorul unui localnic am remediat defecţiunea.

In apropiere de vârful Peana, langă o stână îngradită, am dat peste o rămăşiţele unei capre

Am ajuns si în cel mai înalt vârf din vecinătatea Clujului, varful Peana:

De aici am cobor\t tot prin pădure pe crucea albastră, iar în apropiere de şosea am cotit dreapta pe un drumeag din padure pentru a ajunge din nou la banda albastră. Am trecut pe la izvorul Bilaşcu care din păcate era secat - presupun ca s-a înfundat cu ceva rezervorul, deoarece erau câteva bălţi langă. N-am reuşit sa-l decolmatez aşa că mi-am continuat traseul. O altă surpriză plăcută au fost 2 caprioare cu care mi-am intersectat drumul. Din păcate n-am reuşit să le fotografiez prea bine, dar dacă doriţi să vedeţi şi să interacţionaţi cu animale sălbatice vă recomand zoo-parcul Moara de Vânt, din apropiere.

A fost o tură relativ scurtă, dar cu avantajul ca e foarte aproape de oras si poate fi facută şi seara, după servici.
Traseul:

Bike route 874143 - powered by Bikemap

Valea Drăganului - Stâna de Vale

2011-02-09T13:04:00.000+02:00

În 10-11 iulie 2010 am făcut in sfârşit traseul programat pentru excursia de 1 mai.
Ca de obicei nu am pornit cu noaptea in cap. Pe la ora 12 am oprit masina in curtea unui gater, la vreo 5 km mai jos de barajul Floroiu, am încărcat bicicletele şi am plecat la drum.

Vremea era superba, numai buna pentru pedalat.

Dupa cateva poze la baraj, am continuat să pedalăm pe drumul neasfaltat până am gasit un loc de unde se vedea frumos lacul unde am luat masa de prânz. Învioraţi de un "metrorex" (sub) am pornit din nou la drum, printre brazi până la cantonul Ciripa.

Aici, la canton, este intersecţia cu drumul care duce la Stâna de Vale - in partea dreapta peste un podeţ, în faţă este drumul pe care am urcat în excursia de 1 mai si care se înfundă sus în munte şi la stânga e un drum pe care se poate ajunge la cascada Moara Dracului - marcaj cruce albastra. Am luat-o pe drumul spre cascada şi pe drum ne-am întâlnit cu 2 cunoscuţi veniţi pe jos de la Stâna de Vale ca să admire cascada. Din pacate marcajul e foarte şters şi noi nu am citit cu destulă atenţie descrierea turei la Moara Dracului facută de Florin - la aproximativ 1 km de la canton se continuă pe drum pe parcursul unui pârâu, iar în momentul când drumul se desparte de apa trebuie continuat pe cursul pârâului - şi astfel am ratat poteca. După 30-40 de minute de urcat pe drum ne-am dat seama de eroare, dar timpul nu ne-a mai permis să vedem cascada şi astfel ne-am întors la canton şi am luat-o spre Stâna de Vale.

Urcuşul de la canton e foarte accidentat şi un pic cam dificil pentru bicicletele noastre de trekking, astfel ca am avut de împins un pic.

Cred ca a durat cam o ora urcarea, nu am cronometrat, dar priveliştea de sus a meritat tot efortul

În vârf sunt câteva indicatoare de trasee spre Padiş, dar noi am început coborârea spre Stână. Cam la 1 km înainte de Izvorul minunilor, i-am reîntalnit într-o poieniţă pe drumeţii de la cascada care-şi montau cortul. Noi am coborât mai jos la Izvorul minunilor sa ne refacem proviziile de apa, apoi ne-am intors in poieniţă să campăm.

N-am avut probleme cu somnul după efortul depus pe parcursul zilei.

A doua zi am trecut din nou pe langă izvor, dar de data asta era mai aglomerat decât cu o seara în urmă, aşa că nu am pierdut prea mult timp in zonă.

Am ajuns şi în aşa-zisa statiune, care spre dezamăgirea nostră arată dezolant. Asemeni altor statiuni construite de "Sindicate" - Vidra, Herculane, etc. - în ultimii 20 de ani nu s-a mai facut nici o investiţie. Singurul lucru care ţine pasul cu vremurile în care trăim fiind preţurile.

La ieşirea din staţiune am cotit dreapta pe Valea Iadului - un adevarat Highway to hell pentru maşini, dar un paradis pentru biciclete.

La cascada Valul Miresei (cea de pe valea Iadului si nu cea de la Rachitele) am avut plăcuta surpriză sa mă întâlnesc cu Adi, colegul meu de bancă din liceu. Drumul mai trece şi pe lângă cascada Iadolina pe care nu am apucat s-o vedem, din lipsă de timp

Urmatoarea oprire a fost la lacul Leşu, unde am luat prânzul şi ne-am răcorit.

De la baraj incepe asfaltul, de care ne-am bucurat până în satul Remeţi unde am cotit dreapta şi am început cei 10 km de urcare spre barajul Drăgan. Nu stiu cat a durat urcarea, dar am avut de toate: de la soare arzător până la ploaie, iar in vârf era o "frumoasă serbare câmpenească". Coborârea spre locul unde era parcată maşina şi priveliştea asupra lacului ne-au făcut sa uitam de oboseala cătărarii.

Traseul:

Bike route 454001 - powered by Bikemap

Salzkammergut - Wolfgangsee

2011-01-01T00:01:00.003+02:00

Destinaţia pentru ziua următoare a fost lacul Wolfgangsee. Aceasta a fost cea mai frumoasă zi din concediu.
Am pornit lejer dimineaţa (că doar eram în concediu) pe traseul din ziua precedentă pâna la graniţa dintre regiunile Upper Austria şi Land Salzburg. Aici a început prima şi singura căţărare din traseu. Drumul urcă prin padure, pe şosea, dar masinile te ocolesc cu grijă şi fără grabă. Întâlnim alţi biciclişti care coboară panta dar şi o trupă care ne depăşeşte în viteză pe urcare. În vârf fiind pădure, singurul lucru notabil era pista dedicată pentru biciclişti care începea din acel punct şi cobora pe partea cealaltă. În coborâre trecem pe lângă un mic lac şi un hotel-castel. Dupa încă 2 curbe peisajul se deschide un pic şi jos se vede o parte din lacul Wolfgangsee cu orăşelul St. Gilgen - unde s-a născut mama lui Mozart - şi un mic port pentru ambarcatiuni.de agrement. Drumul intră din nou printre copaci, pentru ca apoi sa ne impresioneze cu imaginea de mai jos

După ce ne săturăm de privit şi pozat ajungem şi în oraşel. Aşa cum ne-am obişnuit şi acesta arată perfect, deşi mulţimea de turişti încurcă un pic circulaţia.

La ieşirea din oraş apare din nou pista

şi fermele specifice

La un moment dat oprim pe malul lacului să ne odihnim şi observ ca una din biciclete are pană. Până unii repara pana... alţii trag un pui de somn.

Planul era să vizităm şi Bad Ischl, dar vremea ne-a făcut să ne răzgândim, şi am luat-o înspre St. Wolfgang. Aici am luat masa şi am descoperit că ora era prea târzie pentru Schafberg - un fel de mocaniţă care urcă 1200 m diferenţă de nivel până la 1723 m altitudine.

Ne-am mai bucurat un pic de orăşel şi de panorama oferită de acesta

vedem şi cum se relaxează unii fără a deranja cu ceva pe ceilalţi

şi apoi facem cale întoarsă.

Exact în locul unde am făcut pană la dus ne oprim ca să admirăm din nou oraselul St Wolfgang aflat pe celălalt mal cu muntele Schafberg în spate

ne scaldăm şi noi un pic in apa "limpede ca cristalul"

şi pe înserate ajungem la cort.

Salzkammergut - Mondsee

2010-12-17T15:51:00.001+02:00

Pentru concediul de vară din anul acesta am avut 2 obiective principale: bicicleta şi apa. Pentru a le combina am ales regiunea Salzkammergut din Austria.

Drumul până la faţa locului l-am facut in 2 zile, cu înnoptare in Viena, la camping. Pentru aceasta am ales campingul Neue Donau datorită pozitionarii ceva mai centrale. Aici am avut plăcuta surpriză de întâlni şi alţi români veniţi în Austria pentru a bicicli - o maşina din timiş cu 3 biciclete pe ea. Ţinta lor era Donauradweg. De asemenea in camping erau si alti cicloturisti veniţi cu maşina, rulota sau chiar numai pe bicicletă. Alegerea campingului nu a fost cea mai inspirată, datorită zgomotului făcut de maşinile care circulau prin intersecţia de autostrăzi din imediata apropiere. Aveam în plan şi vizitarea Vienei cu bicicleta, dar ploaia ne-a făcut să ne răzgândim.

A doua zi am parcurs cei 300 de km ramaşi până la Mondsee. Aici am intrat în primul punct de informare pentru turişti unde am primit o hartă cu traseele de bicicletă din zonă şi cu locaţia campigurilor. Am ales AustriaCamp, situat pe malul lacului la aproximativ 1 km depărtare de drumul principal.

După ce ne-am instalat în zona de corturi - foarte bine delimitată de cea pentru rulote, am decis să explorăm zona lacului. Turul lacului are cam 25 - 30 de km.

Rulote

Corturi

Pista separată pentru biciclişti nu începe chiar de lângă camping, astfel încât suntem nevoiţi să împărţim drumul cu maşinile câţiva kilometrii. Abia apoi observăm apariţia unei piste pe partea stânga a drumului, pe trotuar. Rutele din zona sunt marcate vizibil - St. Wolfgang e destinatia pentru urmatoarea zi.

În scurt timp am în faţă imaginea distanţei dintre Austria şi România (nu vorbesc de distanta în km):

Pe când la noi celebrul tunel de la Bâlea nu este nici măcar iluminat la ei există tunel separat pentru pietoni şi biciclişti. Tunelul este construit astfel încât din cand în cand ai cate o porţiune de unde poti admira lacul

Tunelul este la baza muntelui din stânga în poza de mai sus, chiar pe malul laclului. Dupa tunel, drumul trece peste un canal care leaga lacul Mondsee de vecinul lui Attersee, si apoi se desparte de şosea şi intră în pădure. Cate sute de metrii de urcare si avem o panoramă splendidă asupra lacului

Pe parcursul turei am întalnit foarte mulţi biciclişti: familii (mama, tata si copii) echipati toti cu acelasi tip de tricouri, oameni mai in varsta 50+, tineri, unii cu bagaje pentru mai multe zile alţii doar cu o cursiera....
Majoritatea locurilor de access la lac sunt proprietati private - am aflta ulterior ca întreg lacul Mondsee este proprietate privată - dar exista şi câteva plaje publice amenajate de unde poti sa ajungi la lac. Mie personal nu mi-a displăcut aspectul acesta şi cred că este unul din motivele pentru care regiunea respectivă arată perfect, dar cei care sunt mai rebeli s-ar putea simţi îngrădiţi.

In centrul orăşelului am avut placerea sa încerc una din berile de tradiţie din Austria - Wieselburger Bier.
Ziua s-a încheiat pe malul lacului, unde lânga cortul nostru mai apăruseră 2 corturi cu tineri cehi (cred) gata de distractie şi un cort cu 2 cupluri de suedezi.

Răcătău - Mărişel - Măguri

2010-11-16T09:42:00.001+02:00

Week-end + soare + hartă = bicicletă

Cum toamna s-a instalat şi padurile de foioase şi-au pierdut culoarea, am ales un traseu care să ma ducă la înălţimi unde se întâlneşte bradul veşnic verde. Am pornit de la intrarea în Măguri-Răcătău, pe drumul generalului în sus, până în Mărişel. Primii 5 km sunt cei mai dificili, pentru ca se urcă cam 500 de m pe verticală.

Defileul Răcătăului

Mărişelul

Partea buna e că după ce ai ajuns sus nu mai prea este de urcat şi poţi sa te bucuri de peisajele oferite de cei 1200 de metrii la care se află comuna.

Am trecut de intersecţia cu drumul care duce la Muntele Ijar şi am continuat pâna în centrul comunii, întocmai ca în urmă cu un an.

La intersecţia cu drumul asfaltat care coboară la Tarniţa am luat direcţia Beliş. După scurt timp am întâlnit şi verdele pentru care am urcat

La intrarea în Parcul natural Apuseni se află monumentul Crucea Iancului. Acesta a fost ridicată în cinstea a 500 de moţi în frunte cu Avram Iancu care au câştigat o bătălie împotriva unei armate 3000 de maghiari în timpul războiului pentru independenţă. Aici a fost şi locul unde am părăsit drumul asfaltat şi am continuat prin stânga monumentului. Drumul coboară printr-o pădure de brazi

până la valea Răcătăului.

Spre dezamăgirea mea, pe coborârea aceasta am avut mai multe ocazii să descopăr gunoaiele rămase în urma culegătorilor de afine. Peisajul e înfiorător şi dezolant. Fiecare poiană şi luminiş de pe marginea drumului e o marturie a trecerii nomazilor. Mai îngrijorător e faptul ca i-am văzut desfăşurându-şi activitatea şi în Călimani, în tot Muntele Mare şi cine mai stie unde. Nu vreau sa pun poză cu dezastrul pe blog, dau doar un link edificator. Întrebarea ar fi: Ce e de facut? Nu stiu daca o acţiune de genul Let's do it Romania ar fi soluţia pentru că la anul se coc din nou afinele.
Odata ajuns în vale am din nou ocazia sa urc până în satul Măguri. Aici am văzut o altă lovitură dată Parcului natural: dezpăduririle

Există şi o parte pozitivă, drumul care coboara de la Măguri la Răcătău până la barajul de la Someşul Rece se modernizeaza şi probabil în curând o să fie asfaltat.

Ziua s-a incheiat cu un snake-bite la roata din spate şi cu un apus memorabil

Traseul:

Bike route 755735 - powered by Bikemap

Masivul Gilau - Muntele Mare

2010-10-13T18:25:00.002+03:00

Vremea nu era tocmai ideala pentru cicloturism în primul week-end din octombrie, dar încurajat de entuziasmul Cristinei şi a lui Vlad, am pornit într-o tură de creastă a masivului Gilau - Muntele Mare.
Punctul de pornire a fost din nou Gura Râştii, pe valea Someşului Rece, unde începe urcarea spre Mănăstirea Muntele Rece.
După câteva curbe apare un semn care indică Mănăstirea Muntele Rece 8 km, dar ceea ce nu indică sunt cei 500 de m pe verticală. Câteva curbe de nivel mai sus schimb simultan foaia faţă de pe 2 pe 1 şi spate de pe 1 pe 3 şi în acel moment schimbătorul de viteze a intrat la spiţe si "s-a dat peste cap". Am început sa meşteresc la el împreună cu Vlad sperând să nu fi cedat şi după ceva vreme l-am adus într-o stare de relativă funcţionare - schimbătorul avea un joc şi nu mai putea fi folosita foaia 1. Am suspectat noul lanţ achiziţionat cu 2 zile înaintea turei ca fiind responsabil de incident datorita faptului ca era mai lung decât precedentul lanţ, acesta era recomandat pentru biciclete cu 7-8-9 pinioane, eu având 7.
Încet, încet am ajuns la mânăstire unde ne-am uşurat bagajele şi ne-am îngreunat burţile. De aici am putut admira valea Ierii pe unde am avut o prima tentativă de a cuceri Muntele Mare:

A urmat coborârea mai abruptă până în Valea Ierii si apoi am dat de asfalt şi am pedalat până în Băişoara. De aici începe urcarea spre staţiunea Muntele Băişorii, unde plănuisem sa înnoptăm. După ceva vreme simt că roata spate este moale dar nu vreau să recunosc că am pană astfel că mai bag câteva pompe în ea şi pornim mai departe. După încă ceva km, la ieşirea din satul Muntele Băişorii, unde începe urcarea, hotărăsc să schimb camera. Scot din cauciuc spinul care a cauzat pana şi montez camera de rezervă, dar după câteva sute de metri şi aceasta cedează - acasă am descoperit că ventilul scăpa aer - astfel încât am fost nevoit sa vulcanizez camera pe care tocmai o dădusem jos.

Pe întuneric am ajuns în staţiune şi ne-am cazat la pensiunea Montana alături de un grup de turişti din ţara vecină şi prietenă, veniţi să se dea cu ATV-uri.
Dimineața am încercat să ne interesăm la salvamont de starea traseelor pe care urma să le parcurgem, dar omul care era de serviciu nu mai fusese în zonă de 2 ani, aşa că tot harta şi localnicii ne-au ajutat în labirintul de drumuri forestiere din Apuseni.
Urcând spre Vârful Buscat (1676m) am observat că roata spate frecă de unul dintre saboţii de frână. Am aflat după ce am revenit din tură că cedase axul din roata spate.
Ceaţa deasă nu ne-a prea lăsat sa admirăm panorama de pe Buscat și de pe Muntele Mare dar ne-am bucurat de o recoltă bogată de merişoare.

La un moment dat ceaţa ne-a lăsat să vedem pentru câteva clipe culmile de pe partea cealaltă a văii Ierii pe unde urma să trecem:

Din Vârful Muntele Mare trecem prin șaua Prislop (1620 m), locul unde intenţionam să ajungem în tura din iulie de pe Valea Ierii:

Trecem pe lânga Piatra Groşilor (1756) şi întâlnim un om misterios cu doi câini care ne-a indicat un fel de scurtătură - o coborâre pe o coamă de deal, printre afine, brazde de pământ râmate de porci mistreţi şi brazi.
Am traversat un pârâiaş şi am ajuns pe drumul vizat care ducea în şaua "la Tina".

De aici a început din nou o urcare spre Vârful Dumitreasa (1638 m), o uşoară coborâre şi apoi ultimul urcuş al zilei până la Cercul Dobrinului (1616 m). De aici au urmat 20 de km de coborâre (din care ultimii 5 pe un asfalt impecabil). Am mai oprit sa admiram panorama asupra văii Someşului Rece cu satul Mărişel pe cealaltă culme.

Traseul:

Bike route 717587 - powered by Bikemap

Transalpina - Munții Parâng

2010-09-27T14:56:00.003+03:00

Toamna aceasta am profitat de ultimele zile mai călduroase şi am reuşit sa facem împreună cu Vlad si Cristina o ieşire pe şoseaua Transalpina, DN 67C, care leagă mun. Sebeş (jud. Alba) de oraşul Novaci (jud. Gorj). Lucru interesant este faptul ca drumul trece prin munţii Parâng urcând pana la altitudinea de 2160 m.

Am pornit de la Obârşia Lotrului (jud. Vâlcea), iar ca punct intermediar am stabilit Staţiunea Rânca în Gorj. Iniţial stabilisem să pornim de la Lacul Oașa, dar datorită faptului că drumul de 23 de km de la Lacul Oașa pană la Obârşia Lotrului este în mare parte asfaltat şi datorita faptului ca eu mai parcursesem cu Dani acest drum pe bicicletă i-am convins pe cei doi sa pornim de la Obârşie. De la Cabana Obârșia Lotrului de unde am parcat maşina am pornit spre Petroşani, la doar 2-3 km am virat la stânga și drumul a început sa urce pe valea râului Lotru. Aici, Lotrul nu este mai mare decât un pârâu de 3-4 metri lăţime.
După doar încă câţiva km. drumul se intersectează la dreapta cu un alt drum, care poarta marcajul cruce roşie şi care duce la Lacul Câlcescu (1940m), o derivaţie la stânga a acestui drum pe un afluent al Lotrului duce şi la Lacul Cărbunele. Noi nu am urmat acest drum ci am continuat la stânga pe DN67C. În următorii 3 km drumul urca cam 7 curbe de nivel. Peisajul începe sa arate din ce în ce mai bine:
Transalpina trece de mai bine de un an prin ample lucrări de reamenajare şi porţiunile asfaltate se întretaie cu porţiuni la care doar terasamentul drumului este refăcut. Ajunşi la altitudinea de peste 1800 m, golul alpin începe să se facă simţit.
Deşi refacerea şi asfaltarea drumului este un câştig pentru români şi poate şi pentru turismul care speră sa aducă deopotrivă străini şi români în zonă, în ceea ce priveşte cicloturiştii, aceştia cred că vor trebui sa fie mult mai atenţi la puii de Schumacher care conduc prin zonă sau la fel de periculoşii, dar mult mai simpaticii şoferi furaţi de peisaj.
În jurul altitudinii de 1915 m am ajuns la intersecţia cu un drum care coboară foarte lin spre zona Munţilor Latoriței. După cum arată zona şi drumul, o ieşire în aceasta zonă a urcat multe poziţii în lista "to do" din 2011. În mai puţin de 1 km, se deschide o zona cu vedere amplă spre bazinele Latoriței, Latoriței de Mijloc şi spre M-ţii Muntinului, unde am profitat de o jumătate de ora de răgaz pentru a ne imprima pe retină peisajul.
De aici am continuat spre Vf. Cărbunele II, la poalele căruia se pot observa 2 mici lacuri, care se numără printre sursele Latoriței de Mijloc.
Drumul continua spre Vf. Muntinului (2113m) şi coboară undeva la peste 150 de metri pe verticala pentru a reveni cu o ultima urcare susţinută spre Pasul Urdele (2160 m).
Urcarea este un bun prilej pentru a admira peisajul cu Vf. Mohorul pe fundal.

În Pasul Urdele situat lângă Vf. Urdele (2228 m) am mai găsit încă nişte mici urme de zăpadă. Din Pasul Urdele drumul mai parcurge 2 km în judeţul Vâlcea, de unde se zăresc, mici precum nişte furnici, cabanele din staţiunea Rânca. Intrarea în jud. Gorj întâmpină călătorul cu Vf. Păpuşa, din zona căruia pe versantul sudic, se amenajează o pârtie de schi de câteva sute de metri.

Pârtia are baza chiar la ultima curba înainte de intrarea nordica în Staţiunea Rânca.
Nu vreau sa supăr pe cei din zonă, dar la Rânca planul de dezvoltare zonala a permis construirea unor cabane private sau în scop comercial, majoritatea lipsite de un design specific montan. Cred ca unicul scop a fost acela de a aduce bani dezvoltatorilor pe seama unor "turişti" veniţi în principal pentru a consuma băuturi cu "temperaturi înalte" şi mititei fără număr, fără număr.Regula este întărită şi de cele câteva excepţii din zona.
După o masa binemeritata am încheiat ziua cu sforăit. A doua zi a urmat întoarcerea spre maşină exact pe acelaşi traseu. Din păcate dimineaţa destul de răcoroasa ne-a întâmpinat cu o pălărie de ceata pe Vf. Păpuşa.
Urcarea spre Pasul Urdele a reuşit sa "încingă"motoarele. Sus a trebuit sa schimbăm tricourile pentru a nu simţi frigul pe coborârea spre Lotru. În ceea ce privește coborârea, aceasta este de vis, zonele asfaltate permit intrarea cu viteză în şicane, iar în celelalte zone este binevenit să fii pe un mountain bike.
După ce am coborât spre 1850 m, ceaţa a dispărut şi drumul spre maşină nu a durat mai mult de o ora.
Traseul iniţial stabilit îl ataşez mai jos, recomand cu căldură începerea lui cel puţin de la Lacul Oașa, iar dacă timpul permite, chiar din Sebeş:

Bike route 700043 - powered by Bikemap

Florin L.

Muntele rece - Chicera lui Matei

2010-09-14T18:12:00.002+03:00

Duminică m-am bucurat din nou de harta cu trasee de bicicletă în jurul Clujului. Dacă cu o lună în urmă am făcut traseul de pe creasta dintre cele doua Someşuri, acum ţinta mea a fost creasta dintre Someşul Rece şi Valea Ierii. Harta oferă mai multe trasee în aceasta zonă, dar nici unul din cele "predefinite" nu m-au mulţumit, aşa că m-am hotărât să combin mai multe trasee şi să mă decid la faţa locului pe unde să o iau în funcţie de cum evoluază lucrurile.
Ca punct de plecare am ales valea Someşului Rece la intersecţia cu drumul care urcă la mănăstirea Muntele Rece. Traseul începe cu o urcare susţinută spre sud pe asfalt, trece de intersecţia cu drumul care şerpuieşte spre manastirea Muntele Rece si continuă prin satul Mătesti. Dupa ieşirea din sat asfaltul dispare şi îşi fac apariţia coniferele.

Altitudinea deja se scrie cu 4 cifre dupa doar 8 km (am pornit de la aproximativ 500 m altitudine), dar peisajele idilice ma duc cu gândul la cabana de la munte unde mi-ar plăcea să ma retrag la bătrâneţe.

Drumul merge pe lângă pârâul Râsca Mare in direcţia vest paralel cu valea Someşului Rece, trece pe langa varful Muntele Rece (1223m) astfel încât am ocazia să văd pe versantul vecin satul Mărişel şi traseul de care pomeneam mai sus pe care l-am parcurs in urmă cu o lună. Pe drum sunt cel puţin 3 izvoare care ma ajuta sa fac faţă temperaturii ridicate.

Aici natura mă răsplăteşte din plin cu afine si merişorare.

De la Chicera lui Matei (1409m) plănuiam să încep coborârea dar farmecul peisajelor şi a traseului m-au făcut să nu-mi dau seama că am ratat drumul care cotea dreapta spre Măguri-Răcătău aşa că am continuat pe drumul meu admirând peisajele.

Din fericire un localnic m-a lămurit că ma îndreptam spre cătunul Dobrin şi mi-a indicat un drum pe care se poate coborî în Măguri-Răcătău. Am trecut de nişte cai care-mi blocau calea şi priveau nedumeriţi animalul pe 2 roţi care trecea pe langa ei

M-am mai oprit pentru o clipă să admir capiţele de fân aşezate parcă cu mâna.

Am ajuns în satul Măguri-Răcătău unde am fost întâmpinat de câţiva tineri cu tradiţionalul salut: "Ţi se-nvârte roata!" şi de aici am coborât pe valea Someşului Rece până la punctul de plecare.

Harta traseului

Bike route 696976 - powered by Bikemap

Transcălimani

2010-08-31T17:04:00.001+03:00

Anul acesta în concediu ne-am decis sa facem o ieşire în zona judeţelor Harghita şi/sau Covasna. In cele din urma a ieşit o tura în Harghita şi Suceava, în zona Munţilor Călimani şi ceva din Ceahlău. Punctul de start a fost Topliţa. Am ajuns cu ceva peripeţii luni, în jurul orei 17:00, la Topliţa. După înhămarea căluţilor am pornit în direcţia Borsec spre Topliţa Secu unde se afla una dintre intrările în Parcul Naţional Călimani. Drumul asfaltat se sfârşeşte chiar în intersecţia cu drumul spre parc. De aici drumul urca pe râul Topliţa. În primii câţiva km am întâlnit tabere de nomazi, cu bighidii înhămaţi la "caleşti", veniţi sa se bucure de roadele naturii. După aproximativ 10 km am dat de un schit pe partea dreapta a drumului. Deoarece începea sa se insereze şi văzând un loc drept pentru "Hotelul Clorofila" am decis sa aşezăm tabăra.

A doua zi, după strângerea calabalâcului am plecat mai departe. Dacă pana în Poiana Puturosu urcarea a fost lina, de aici a trebuit sa sfârnim din schimbătoare. Peisajul e încântător, cel puţin pentru mine, faptul ca vad pădure de brazi-străjeri peste tot, este suficient. Făcând o paranteză, drumul pe care l-am urmat poartă şi denumirea de Transcălimanul, acesta urmând ruta Topliţa - Poiana Puturosu - Lacul Iezer - Staţia Meteorologica de pe Vf. Reţitiş - Gura Haitii (cam 43 de km). Din Poiana Puturosu, drumul urc[ spre nord urmând Pârâiaşul Puturosul, afluent al Topliţei.
Drumul te duce pe partea stânga pe lângă Piciorul Puturosului(1461) şi pe partea dreapta pe lângă Stâncile Deluţului(1530). Am scris ca "te duce" pentru ca pe noi în acea zi de marţi nu ne-a mai dus deoarece Mihai a reuşit sa "execute" o defecţiune la bicicleta care ne-a obligat sa renunţăm la "ascensiune" şi sa revenim pana seara în Topliţa. Aici, pe strada Sportivilor, în spatele unor blocuri am dat peste un băiat de milioane, care împreună cu familia lui a înjghebat un mic service şi un magazin de biciclete (il rog pe Mihai sa ma ajute cu numele lui, ca nu-l mai reţin). Cert e ca omul nostru a reparat bicicleta la un preţ de dumping, dar se impunea schimbul cat de rapid al lanţului, schimbătorului spate şi a urechii de prindere a schimbătorului.
Seara a reuşit şi Dani sa ni se se alăture iar miercuri am luat din nou drumul în piept.
De data aceasta am reuşit sa depăşim distanta parcursa cu o zi înainte şi cu câteva averse de ploaie sa ajungem la Lacul Iezer situat la altitudinea de 1730 m. Acesta are o suprafaţă de 1500 mp, o adâncime maxima de 5 m şi este de origine glaciara.
Ceea ce ii da, după părerea mea, un farmec aparte Lacului Iezer sunt rămăşitele lemnoase de ceea ce cred eu ca este Pinus Mugo. Acestea se găsesc într-un colt pe suprafaţa lacului.
După o pauză de vitaminizare cu afine chiar la coada lacului am pornit spre Vf. Reţitiş(2021) unde speram sa putem înnopta la staţia meteorologică. În drum spre vârf avem ocazia sa vedem o realizare abominabila a regimului dinainte de 1989: exploatarea de sulf din Călimani, care furniza sulf siderurgiei româneşti.
Pe fundal în apus se zăreşte Vf. Pietrosul(2100) din Călimani. Impresionaţi de grămezile de roci vulcanice am surprins şi un cadru cu echipa:
Pe inserate am ajuns la staţia meteorologica unde meteorologul şef al staţiei, un domn de nota 10, ne-a oferit cazare şi posibilitatea de a savura împreună cu Dani o bere "la înălţime". Staţia se afla pe Vf. Reţitiş, la nord oferind o deschidere spre fosta exploatare de sulf iar la vest una spre Vf. Pietrosul si Vf. Negoiul Unguresc. Din pacate Vf. Negoiul Romanesc nu mai exista, el fiind macinat de fosta exploatare de sulf in patru halde de steril botezate: Puturosu, Ilva, Pinu şi Dumitrelu.
A doua zi am început coborârea spre Neagra Sarului admirând peisajul de vis care ni se deschidea la tot pasul:
După principiul una calda, una rece, după ce am admirat vârfurile, am servit masa verde (afine), drumul te duce preţ de câţiva km prin fosta exploatare de sulf. Cred ca următorul cadrul este edificator:
De aici drumul coboară destul de rapid prin aşezările omeneşti: Gura Haitii, Neagra Sarului, şi Panaci. După o întâlnire spontana şi scurta cu un bătrân cicloturist, atras de steagul romanesc purtat cu mândrie de Mihai, am continuat pe drumul judeţean 174 spre Bilbor. Drumul spre Bilbor trece prin Drăgoiasa şi Gura Glodului.
Deşi se insera şi corpul simţea acest lucru, sfârşitul zilei avea sa ne ofere 2 surprize: una mai puţin uşoară şi una foarte plăcută. Din satul Glod am urcat un "tătuc" de deal care cel puţin la momentul respectiv părea sa ii sufle foarte puternic în ceafa Transfăgărăşanului din iunie. Norocul nostru e ca a fost de lungime scurta. Totuşi în vârf am fost răsplătiţi din belşug cu afine negre şi roşii (incomplet coapte).
Seara ne-a prins coborând spre Bilbor. Realizările autorităţilor care au activat şi activează în domeniul turismului sunt colosale in Bilbor: n-am găsit nici un panou informativ despre apele minerale din zona. Pe întuneric am continuat drumul spre Toplita - Secu trecând când pe asfalt perfect, când pe piatra cubica, când pe drum din piatra de calcar. Înainte de a ieşi la intersecţia dintre DJ174A şi DN15 am dat din nou prin tufe de taberele de nomazi care probabil frigeau găinile culese din zona. La final de tura am înnoptat într-o căsuţa la campingul de la Topliţa - Secu (îl recomand cu căldură pentru cei puşi pe drum).
Ciclocomputerul meu arata o lungime de aproximativ 115 km pentru traseul realizat.

Harta traseului:

Bike route 679184 - powered by Bikemap

Somesul Rece - Muntele Ijar

2010-08-13T11:58:00.002+03:00

Duminică m-am bucurat de ultima zi de concediu şi m-am decis să fac un traseu pe care l-am studiat înca de anul trecut, de când am făcut tura de la Someşul Rece - Marişel - Tarniţa. Traseul începe în localitatea Someşul Rece, la intersecţia cu drumul care merge la Tarniţa şi urcă uşor pe Valea Someşului Rece, trece prin Uzina (si de aici se poate urca pe culme pentru a scurta traseul dacă eşti în criză de timp), până în comuna Măguri-Răcătău unde am cotit dreapta pentru a urca in comuna Mărişel (întocmai ca în traseul mai sus mentionat). După aproximativ 5 km de urcat (4-500 de m diferenta de nivel) se ajunge la o cruce unde lăsăm drumul pe care am urcat şi facem dreapta pentru a urma traseul care merge pe creasta dintre Someşul Cald si Someşul Rece, pe muntele Ijar (traseul cu nr 65 pe harta cu 100 de excursii cu bicicleta in zona Clujului).Cam aşa arata satul Măguri-Răcătău văzut de sus:

Drumul merge pe culmea Ijarului, şi trece pe langă Dealul Arsuri (1234 m), o altitudine numai bună pentru afine.

După vârf drumul ne scoate într-o zonă de păsune alpină, unde o turmă de oi m-a privit cu curiozitate.

Drumul trece apoi de vârful Blidarului (1104 m) şi coboară prin pădure până la barajul de la Someşul Cald.

Traseul are aproximativ 45 de km, din care 20 sunt pe asfalt şi restul pe drumuri de ţară.
Harta traseului:

Bike route 640572 - powered by Bikemap

Valea Ierii

2010-07-22T11:39:00.003+03:00

Băişoara era incă din şcoala generală destinaţia excursiilor cu clasa in perioada de iarnă. De fapt este vorba de statiunea Muntele Băişorii (a nu se confunda cu satul de reşedinţă al comunei, şi nici cu satul Muntele Băişorii, staţiunea are un amplasament separat de ele şi nu are statut de localitate).
Asta era unul din obiectivele planificate pentru excursia din week-end-ul de inceput de iulie împreună cu vârful Muntele Mare (1826 m - al 3-lea din Apuseni) aflat în apropiera statiunii - cam 10 km departare. Pe scurt traseul planificat era: Săvădisla - Valea Ierii - Muntele Mare - statiunea Muntele Baişorii - Băişoara - Săvădisla (vezi harta mai jos), cam 80 de km cu 2000 de m diferenţă de nivel.

La ora 10 am lasat masina in Săvădisla şi am pornit in spre Valea Ierii (15 km) ca apoi să începem urcarea spre vârf. Spre surprinderea noastra cei 15 km pana in Valea Ierii ne-au luat peste 2 ore pentru că trec peste un deal care ne-a urcat la 1000 de m altitudine, loc in care ne-a si prins prima ploaie a zilei. Din vârful căţărării am avut o privelişte deosebita asupra văii Iara, pe care urma sa urcăm spre Muntele Mare.

Datorită poziţionării sale - accesibila pe asfalt doar din direcţia Băişoara unde drumul este "bombardat" de cand s-a lucrat la autostrada Transilvania - Valea Ierii este o destinatie numai bună pentru cicloturism. Se mai poate ajunge aici pe bicicleta pe DJ 107 N de pe valea Somesului Rece - mănăstirea Muntele Rece sau din Săvădisla (prin Finişel) - varianta aleasa de noi, dar aceste drumuri sunt neasfaltate.
De la intersecţia cu drumul care vine de la Manastirea Muntele Rece (unde am facut poza de mai sus) am coborât în sat şi am început urcarea spre vârful Muntele Mare. Ca să evităm neplacerile legate de corespondenta dintre harta si realitate, ne-am consultat cu un localnic în privinţa drumului. Sfaturile acestuia nu au fost foarte incurajatoare, in sensul că: "E mult pana sus" sau "E foarte greu drumul, trebuie sa mergeti pe langă biciclete". Peisajele sunt superbe, treptat foioasele fac loc coniferelor iar drumul trece pe langa un mic lac de acumulare, Bondureasa, unde câţiva pescari îşi încercau norocul.

Mai sus de lac am avut placerea sa descoperim un apicultor. Instant am decis ca nişte miere ar fi aur curat, si Florin a renunţat la unul din bidonasele de apa in favoarea carburantului. In negocierea cu apicultorul, acesta a incercat sa-şi justufice preţul comparand cu preţul pachetului de ţigari, o strategie foarte bună în general dar care nu a dat roade in cazul nostru, nefiind bolnavi de acest viciu.
Drumul trece mai departe pe la cantonul silvic unde e si intersecţia cu paraul Măruţa. Aici se observa ca unele în domenii înca se lucrează cu spor în România.

Mai sus de canton am gasit un izvor iar apoi ne-a prins încă o ploaie sanatoasa, prilej de a mai usura din bagajele cu mancare. Dupa încă câteva sute de metrii de mers se termina drumul forestier si noi incepem urcarea spre şaua Prislop unde ar fi trebuit sa întalnim marcajul cu dunga roşie care să ne urce pe vârf si mai apoi sa ne duca in statiune. Din păcate drumul arata cam aşa:

Din cauza cregilor de la brazii tăiaţi şi a ploilor din ultima vreme drumul era aproape impracticabil cu bicicleta, astfel încât la prima ocazie care ni s-a oferit am cotit stânga pe un drum/poteca în ideea că probabil o să găsim alt drum care sa ne ducă in vârf. Conform rudimentarului gps de care dispuneam si care avea semnal doar in anumite puncte, ne aflam la altitudinea de 1600 de m la nord de vârf. Drumul pe care am cotit stanga merge relativ pe curba de nivel, sub vârful Muntele Mare

si ne-a oferit o panoramă superbă asupra muntilor din zonă

Spre dezamagirea mea drumul a inceput uşor să coboare înapoi spre Valea Ierii (de unde veneam) aşa că la prima intersecţie am cotit dreapta. Şi acest nou drum ne-a dus până la valea Măruţa, unde din cauza timpului am decis cu regret că cel mai bine ar fi să coborâm pe Măruţa pana la cantonul silvic ilustrat in una din pozele de mai sus şi să ne în toarcem spre casă pe drumul pe care am venit.
Ca o concluzie zona este superbă, buna pentru cicloturişti cu un pic de antrenament. Traseul iniţial ales ar fi parcurs mai bine in 2 zile, pentru traseu de o zi aş recomanda plecarea din satul Valea Ierii.
Mai jos aveţi atât traseul propus cat si cel realizat partial, atât cât a inregistrat gps-ul telefonului.
Traseul propus:

Bike route 569622 - powered by Bikemap

Traseul realizat (cu roşu e ce a inregistrat gps-ul):

Valea Ierii google maps
Dani

Râmeţ - Valea Inzelului - Un traseu clasic - întotdeauna surprinzator

2010-07-08T10:37:00.008+03:00

[Update2][Update1] Duminica, contrar tuturor prognozelor meteo, vremea a permis un pic de antrenament. Urcarea la Râmeț este deja o clasică, profilul numai bun pentru antrenament de căţărare iar priveliştea veşnic încântătoare. Primul popas l-am făcut, ca de atâtea ori, la fostul camping din pădurea Sloboda. După nici 2 km a început deliciul zilei: frăguţele. Trebuie sa menţionez ca unul dintre multele avantaje ale mersului pe bicicleta este faptul ca poţi observa cam tot ce oferă şi "ascunde", în acelaşi timp sub frunze, natura.

Tot în pauza de vitaminizare am surprins câteva poze cu flora din zona pădurii Sloboda şi pe aceasta cale vreau sa identific toate florile fotografiate, voi încărca la finalul postării fotografiile cu florile şi cu update-uri voi clarifica numele fiecărei flori (eventualele comentarii sunt binevenite).
Deşi tăietorii de lemne tac şi fac, pădurea încă arata binişor, ca dovada:
După încă câţiva km apare priveliștea Vf.-ului Pleașa la baza căruia se găsește un izvor cu o apa pe care ti-ai dori sa o ai zilnic la robinet. După pauza de alimentare mai ai de parcurs încă aproximativ 1.5 km pana în centrul civic al Comunei Râmeț, aici găsindu-se școala, primăria, magazinul și blocul "specialiștilor". La primărie am avut parte de o întâlnire plăcută, un grup de 15-20 de cicloturiști belgieni care urmau un traseu de 11 zile prin România. Toți erau echipaţi pana-n dinți cu gentuțe, hărți si alte gadget-uri.
Tot de pe drum se vede Curmătura:
Din zona în care drumul strapunge Curmatura am surprins un cadru şi cu Valea Geoagiului si intrarea în Cheile Râmețului:
După ce drumul termina de înconjurat Vf. Pleaşa, am cotit la dreapta pe Valea Inzelului. După coborârea printr-o grupare de aşezări omeneşti am ajuns în zona parţial împădurită de unde am putut sa surprind un cadru cu Vf. Butanului (1052m):
Coborârea Văii Inzelului a fost urmată de drumul spre Aiud prin Poiana Aiudului, Livezile şi Măgina.
La final încarc pozele cu flora pe care promit s-o identific cat mai curând:

(1. Clopotel Albastru - Campanula Persicifolia)

(2.Sunătoare - Hypericum Perforatum)
(3. Neghina - Agrostemma Githago)

(4.Garofita de munte - Dianthus Carthusianorum)
(5.Erigeron)
(6.Centaurea Pinnatifida)
(7.Anasonul - Pimpinella Anisum)
(8.Cytisus nigricans)
(9. Trifoiul rosu - Trifolium pratense)

(10. Margareta - Chrysanthemum leu canthemum (Leuchanthemum vulgare))

(11.Ghizdei marunt - Lotus corniculatus)

(12. Iarba sarpelui - Echium vulgare .)

Toate informaţiile (ex. nume, descriere) cu privire la flori vor fi apreciate.

Florin L

Transfăgărăşan

2010-06-22T22:16:00.113+03:00

De când am început să practic cicloturismul am avut mereu tentaţia de a urca Transfăgărăşanul, cea mai dificilă urcare de la noi din ţară. Şansa mi-a surâs în din weekendul 12-14 iunie. Urma să plec din Bucureşti vineri după-masa şi, pe şinele CFR-ului, să parcurg drumul pană la Sibiu. Acolo aveam să mă întâlnesc cu Florin şi cu Dani, pentru ca a doua zi, sâmbătă, să pornim spre vârful Făgăraşilor (pentru noaptea de vineri spre sâmbătă aveam rezervare la Casa Tobias, în apropierea gării din Sibiu).
Lucrurile au evoluat conform scenariului mai sus dezvelit (de prisos sa insist pe dificultatea de a convinge controlorii de tren să ma lase să iau bicicleta în vagon) astfel că vineri noaptea echipa era întregită între pereţii casei Tobias. Somnul a fost tihnit (lăsam în urma o zi de munca iar băieţii bifaseră la rândul lor un drum Cluj-Sibiu cu maşina), dimineaţa a început cu un mic dejun consistent, ziua se anunţa toridă. După îndeplinirea formalităţilor matinale am urcat bicicletele în suporţi pe maşina lui Dani şi am pornit spre Cârţişoara. Acolo începea parcursul pe biciclete. Piscurile Făgăraşilor creşteau în zare în timp ce noi ne apropiam de Cârţişoara, soarele încingea totul în jur şi în meniul zilei erau 30 de km de Transfăgărăşan, cei mai înalţi 30 de km.
Am lăsat maşina în apropierea şcolii din sat şi după ce am transferat pe biciclete cele necesare am salvat momentul de start al turului în imaginea de mai jos:
Drumul îţi dă răgaz de relaxare primii kilometrii însa în zare ai mereu imaginea înălţimilor spre care urcă:
Părăsind satul pădurea pune stăpânire pe decor, înclinaţia asfaltului începe să crească, pulsul se accelerează iar discurile roţii din spate cresc în circumferinţă. Oricum cât timp ai încă o viteză inferioară în care să treci poţi privi încrezător următoarea curbă după care se pierde drumul. Umbra pădurii ne apară de violenţa cu care soarele lunii iunie se revarsă peste noi iar din loc în loc, pe marginea drumului, tufe cu frăguţe ne invită la mici pauze pe care eu cu siguranţă le găsesc binevenite. In răstimpuri, prin desişul pădurii, se creează goluri din care se răsfrânge măreţia vârfurilor brăzdate încă de zăpadă ale Făgăraşilor:Căldura e tot mai intensă, drumul urcă mereu şi în jurul nostru se formează un roi de muşte care ne incomodează deplasarea. În condiţiile astea ajungem la Bâlea Cascadă în preajma momentului în care chiar era cazul să facem o pauză. În depărtare aveam imaginea căderii de apă iar dincolo de ea pe cea a ultimelor culmi ale munţilor, culmi pe care intuiam că urcă şi drumul nostru: Aici am abandonat bicicletele şi am pornit, la picior, spre locul care da numele acestui popas. Urcarea durează aproximativ jumătate de ora şi nu e deloc facilă (porneşte de la un soi de pavaj neregulat şi aproximativ, din piatră şi sfârşeşte printre stânci şi rădăcini de brad cu diferenţe de pana la un metru intre locul unde ai făcut ultimul pas şi cel în care îl poţi fixa pe următorul). De altfel, doar insistentele lui Florin ne-au făcut sa ne încumetăm la ea, însă odată ajunşi în fata cascadei efortul şi-a găsit pe deplin justificarea. Cascada e superba şi în apropierea ei formează un nor de stropi de apa ce răcoreşte ca nimic altceva privitorul încercat de căldura amiezii de iunie:
Deasupra noastră, multe zeci de metri deasupra, se zărea curba amplă pe care o descria drumul în desfăşurarea lui ameţitoare spre ultimele înălţimiale Făgăraşului. Am lăsat cascada sa îşi urmeze curgerea şi ne-am întors în locul unde am părăsit bicicletele. Eram din nou în sa, luptând pentru fiecare metru ce intra în alcătuirea celor 15 kilometri care ne despărţeau de vârf . Pereţii tot mai abrupţi de stâncă erau încă îmbrăcaţi în vesmânt de brad, însă nu mai exista nici o oprelişte în calea soareluitot mai chinuitor, partea dreapta a drumului sfârşind în depresiunea prin care îşi făcea loc pârâul Bâlea. Nevoia de hidratare era constanta şi bucuria cea mai mare era întâlnirea unui izvor cu apa rece. In urma noastră peisajul câştiga în frumuseţe şi se desfăşura tot mai sălbatic:
In faţă se deschidea golul alpin, iar porţiunea ultimă a Transfăgărăşanului se aşternea pe zidul de stâncă al muntelui:
Urma partea cea mai încrâncenată a ascensiunii iar conturul şerpuitor în care evolua drumul, contur ce se desfăşura în deplinătatea lui în fata, a reuşit să mă faca sa uit motivul exact pentru care ma aflam aproape de 2000 de metrii şi mai ales pentru ce exact continuam urcarea:
Dacă la începutul zilei ma încerca o uşoară senzaţie de nesiguranţă în ce privea efortul la care consimţisem, acum aveam realizarea dimensiunii obstacolului ce se cerea trecut pentru a cuceri Transfăgărăşanul .Cei puţin peste 20 de kilometri de urcare parcurşi au reuşit să mă treacă prin toate nuanţele disperării. Pulsul acoperea orice zgomot extern şi în timp ce în faţa mea Dani şi Florin luptau cu muntele eu cautam următorul motiv pentru care sa opresc. L-am găsit într-un mic curs de apă în care mi-am răcorit picioarele şi pe marginea căruia m-am întins în iarba, într-un deplin abandon. S-au întors şi băieţii din drum, ca sa ma găsească pe marginea firicelului de apa, de răcoarea căruia au profitat şi ei.
Din nou pornim prin soarele dezlanţuit, în faţă se înaltă ultimii kilometrii care ne lipsesc din Transfăgărăşan. Acum pe marginea drumului se întind bucăţi mari de zăpadă, care încă rezistă în faţa căldurii, şi care ne uşurează evoluţia. Băieţii continua undeva în faţă şi eu la rându-mi îmi strunesc ultimele puteri, las în urma încă o bucla din parcurs şi eşuez din nou pe o margine de drum din care înaintează o bucata de pământ perfectă pentru un nou popas şi care oferă o deschidere superba spre Ardeal:
In punctul acesta ne despărţeau mai puţin de 2 kilometri de vârf. Inca o forţare, un nou popas, o ultima cotitura şi intru pe porţiunea finala a drumului care deja pare sa fie cel puţin plata, dacă nu chiar cu înclinaţie favorabila, iar în apropierea lacului îmi aşez bicicleta lângă celelalte doua, ale coechipierilor care ma precedaseră cu câteva minute. Eram dărâmat de efort dar calvarul era sfârşit.
Simţeam ca voi evolua mult mai bine pe coborâre:)
Nu am zăbovit prea mult acolo sus. Afară de deschiderea panoramică înspre Ardeal (pe care o aveam salvata în suficiente cadre) locul nu are multe de oferit. Ne pregăteam de coborârea spre popasul turistic unde aveam sa petrecem noaptea (din faza de concepţie, tura a fost gândita pe 2 zile: prima fiind cea în care ne aflam şi care presupunea escaladarea pana în vârf–checked, urmată de o coborâre pană la 1200 m - to be done, unde se află Piscul Negru, locul în care se găsea pensiunea ce urma să ne adăpostească peste noapte).
In ce priveşte coborârea regulile jocului se schimbau întrucâtva: odată că trebuia să adăugăm un nou strat de haine, după ce în prealabil vom fi scăpat de umezeala datorată urcării, iar apoi, evident, rolul picioarelor se diminua în favoarea braţelor ce trebuiau sa cuprindă trainic ghidoanele, cu degetele mereu strânse pe frâne. Astfel pornim la drum prin tunelul ce leagă cele doua capete ale Transfăgărăşanului, unind judeţele Sibiu şi Argeş şi, într-un plan superior, Ardealul de Ţara Românească. Acesta iese din anonimat prin faptul ca este lipsit în totalitate de orice sursa de lumină. L-am parcurs cu inima strânsă, la o viteză puţin superioară mersului alert, Dani chiar a lovit bordura din dreapta ce cu greu putea fi ghicită căzând de pe bicicletă, din fericire fără urmări neplăcute. Am scăpat teferi şi din această încercare, iar la ieşirea din tunel ne-a întâmpinat faţa argeşeană a Făgăraşului, diferită de ceea ce văzusem până atunci:
Ne-am concentrat eforturile în a ne menţine pe carosabil şi a încheia cu bine ziua, fără popasuri, fără a insista pe ce avea de oferit privirii Făgăraşul argeşean, savurând plăcerile coborârii câştigate cu mult efort dincolo de tunelul întunericului. In câteva zeci de minute am anulat cea mai mare parte din efortul de peste zi şi eu nu îndrăzneam să mă gândesc la ziua următoare.

Panta se temperează simţitor şi în curând ajung în dreptul lui Florin care tocmai punctase o pană pe roata din faţă. Dani ajută la soluţionarea situaţiei în timp ce eu mă prăbuşesc din nou la marginea drumului, lângă pădurea deasă de brad amestecat cu alte esenţe (depăşisem de mult golul alpin), eram la fel de sfârşit ca la finalul ascensiunii. Băieţii izbutesc şi din nou pornim la drum şi în doar câteva sute de metrii ni se dezvăluie şi popasul unde vom petrece noaptea, Piscul Negru, aşezat lângă drum, înconjurat de pădure, cu vedere spre înălţimile dinspre care veneam şi pe care urma să le escaladăm a doua zi.
Două lucruri primau şi cereau imediata satisfacere odată cazaţi: primul era duşul iar al doilea o masă pe care eu mi-o imaginam întinzându-se pe mai multe seturi de veselă. Dupa o asemenea zi un duş şi o îmbracaminte proaspătă, lejeră te fac sa te simţi ca un om nou. Învăluiţi în această senzaţie am coborât pe terasa pensiunii, ne-am aşezat la o masă, am comandat cina şi în aşteptarea ei am deschis o sticlă de Borsec (eu şi Florin) în timp ce Dani a optat pentru o bere.
Felul principal a fost păstrav cu diverse artificii adăugate dupa gustul deţinătorului (eu am cerut cu bis). Cina aceea mi s-a părut finalul perfect pentru o zi plină, prea plină şi frumoasă, în ciuda efortului extrem, prea frumoasă. Cu siguranţă setea şi mai ales foamea nestăvilită au făcut din ea mai mult decât ar fi fost de fapt dar asta e mai puţin important. Am zăbovit acolo până când înserarea a devenit noapte, schimbând impresii, glumind, savurând momentul, pe fondul unei oboseli adânci dar plăcute. La final ne-am retras în cameră unde ne-am lăsat pradă somnului, un somn care a fost tihnit şi din care eu m-am trezit refăcut şi îngrijorat gândindu-mă la drumul de întoarcere.
În seara precedentă coborâserăm de la 2000+ până la 1200, unde ne aflam, o diferenţă de nivel ce se traducerea în 15 kilometrii de urcare continuă, cei mai solicitanţi 15 km, cum au fost şi ultimii 15 din ziua 1 a turului. Însă înainte de aceste aprecieri am luat micul dejun, compus din ceea ce urcaserăm cu noi 30 de km până în vârf şi apoi coborâserăm încă 15, în ziua precedentă. Aveam să urcăm ceva mai uşori. Odată finalizată prima masă a zilei, ne-am onorat obligaţiile faţă de gazdă, am echipat bicicletele şi pentru a doua oară urcam spre vârful munţilor Făgăraş. Tot ce am omis la coborâre aveam acum suficient răgaz să recuperăm şi cu greu poţi rămâne indiferent la frumuseţea peisajelor ce se desfăşoară pe versanţii argeşeni ai munţilor Făgăraş.

Primii kilometrii de drum se aştern sub umbra pădurii de brad:
Odihniţi şi proaspeţi avansăm în ritm susţinut, făcând popasuri în apropierea fiecărui colţ de natură ce ne răpeşte privirile:
ajungem şi în zona golului alpin, acolo unde muntele îşi dezveleşte măreţia
ceva mai sus ne aşteaptă şi cascada Capra pe care eu o vedeam pentru prima dată în ciuda faptului că se afla acolo şi în ziua precedentă:
urmează ultimile bucle din drum, largi şi mărginite de căderi brupte, ameţitoare şi frumuseţea peisajului alpin atinge maximul:

Am ajuns din nou la intrarea tunelului, de data aceasta venind din sens invers, l-am parcurs animați de aceeași precauție (Dani probabil de ceva mai multa), în zgomotul infernal de claxon produs de vietățile pe care neșansa noastră le-a adus în locurile acelea în care nu-și găseau nici un rost.
Eram din nou pe pământ ardelean şi în faţă se deschidea coborarea de 30 de kilometrii ce ne despărțea de finalul turului. Am mai făcut o oprire înainte de a ne lansa în coborârea spre Cârțișoara, ocazie cu care Florin a produs un cadru memorabil, cu întregul colectiv participant:
Apoi, preț de 30 de kilometrii, am urmat desfășurarea mereu schimbătoare a drumului de munte, lăsând în urmă vârfurile solitare ale Făgărașului. Odată ajunși în sat, la sugestia lui Florin, am adăugat un moment de istorie turului vizitând muzeul Badea Cârțan întemeiat în amintirea luptătorului pentru eliberarea pământului transilvănean de sub ocupația austro-ungară.
Am părăsit satul așezat la poalele munților Făgăraș şi înainte de a ne lua ramas bun am servit masa intr-o locatie cunoscuta de Florin şi Dani dintr-o tura anterioara. A fost un fost un adevarat festin la finalul caruia drumurile noastre au luat directii diferite incheind astfel una din cele mai reusite şi complete ture cicloturistice.

Cascada Moara Dracului - Munții Vlădeasa

2010-06-14T14:30:00.018+03:00

In 6 iunie am făcut o ieşire de o jumătate de zi. Iniţial plănuisem împreună cu Dani sa facem un traseu mai lung în zona Munţilor Vlădeasa (care sa includă lacul Drăgan, Stana de Vale, Lacul Leșu), dar pentru ca au intervenit factori imprevizibili am ajuns sa ies doar eu pentru o jumate de zi. Pentru ca în urma cu mai bine de-o luna făcusem o ieşire cicloturistica de o zi şi jumătate în zona și trecusem foarte aproape de Casca Moara Dracului fără sa o vizitam, m-am hotărât sa nu las lucrurile neterminate.

Am ajuns cu mașina în localitatea Lunca Vișagului de unde am continuat pe bicicleta spre Lacul Drăgan care este cam la 9 km depărtare. Spre deosebire de ieşirea de 1 mai când treceau de zor maşinile pe lângă noi ridicând nori de praf din resturile ramase din materialul antiderapant aruncat în timpul iernii, de data aceasta traficul pe asfalt pana la lac a fost lejer. Am întâlnit doar vreo 4-5 maşini.

La baraj erau doar câţiva amatori de fotografii, aici am încadrat şi eu de vreo 2-3 ori şi am plecat mai departe pe drumul neasfaltat.

De aici am trecut barajul şi am înconjurat lacul. "Asfaltul" era cam zemos după ploile din cursul săptămânii. Agitaţia era redusa, m-am putut bucura pe deplin de natura întâlnindu-ma în drumul meu doar cu o echipa de băieţi care veniseră cu caiacele şi vreo 2-3 pescari. In mai puţin de o ora am fost la coada lacului de unde priveliştea era la fel de frumoasa precum o ştiam.

Cam la 26 de km de la punctul de pornire, imediat după cantonul Ciripa, drumul care duce spre Stana de Vale se intersectează cu traseul spre Cascada Moara Dracului. De la intersecţie se virează la stânga şi se mai poate continua pe bicicleta cam 1 km. Drumul continua pe cursul unui pârâiaş pe lungimea acestui km fiind marcat cu cruce albastra. In momentul în care drumul se desparte de cursul de apa, trebuie lăsată bicicleta şi se continua pe jos cam 45 de minute.
La capătul celor 45 de minute, peisajul se prezintă astfel:

Conform link-ului Cascada Moara Dracului este "situată pe versantul vestic al munţilor Vlădeasa, în apropiere de Stâna de Vale şi Valea Drăganului. Având o înălţime de 25m, căderea de apă în două trepte este de o frumuseţe şi o sălbăticie deosebită."
După ce am încadrat de vreo 3-4 ori cascada, am luat în mare tihna o mica gustare şi m-am întors la bicicleta lăsată in drum legata de un copac.
M-am întors la maşină pe acelaşi traseu, am surprins un cadru si cu "calul" întorcându-ma apoi la Cluj.

In total au fost cam 52 de km şi 3 ore şi jumătate de pedalat propriu zis, urmând pe jos traseul cu marcajul cruce albastra am mai făcut cam o ora şi jumătate (fiind incluse pozele şi şederea la cascada).

Florin L

Ocoliş - Scăriţa-Belioara

2010-05-31T18:11:00.045+03:00

[update] Traseu nerecomandat parcurgerii cu bicicleta

Luni, 24 mai, am profitat de ziua libera de rusalii şi de faptul ca vremea părea sa-şi revina dupa o saptamână de ploi, şi am planificat un traseu mai scurt de aproximativ 25-30 de km cu plecare din Ocoliş (pe valea Arieşului) prin Cheile Runcului cu urcat la Scăriţa-Belioara si coborâre prin Cheile Pociovaliştei.
Am pus bicicleta pe masina, m-am întalnit cu Florin in Turda si am plecat împreună cu bicicletele pe maşina pe Valea Arieşului pana in localitatea Ocoliş.
Am pus şeile pe "cai" dar, cum toate lucrurile încep cu o pauză, şi noi am luat o pauză şi am aşteptat sa treacă ploaia care se vedea in zare pe vârfurile munţilor unde vroiam sa urcăm. Dupa aproximativ 30 de minute am incălecat şi am pornit spre cheile Runcului, primul nostru obiectiv: "o rezervaţie complexă, constituită dintr-un relief deosebit de pitoresc, un ansamblu de abrupturi, creste, ţancuri şi turnuri." - wikipedia.ro
Aici ne-a prins a doua ploaie a zilei şi tot aici am primit ca bonus o superba cascada, probabil datorata ploilor din ultima vreme:După ieşirea din chei, traseul nostru - cruce albastră (CA) - coteşte la dreapta şi începe urcarea pe o vale superb de verde, unde nici PET-ul nu creşte, doar cateva vaci ne urmăreau nedumerite rumegând leneş. Aici ne-a prins a treia şi a patra ploaie a zilei. În departare, în partea stângă, se vede vărful Scăriţa-Belioara unde vroiam să urcăm. Pe partea stânga a drumului am observat o serie de adăposturi construite in copaci, probabil folosite de către vânatori. N-am rezistat tentaţiei şi am urcat intr-unul din ele. Tot urcând şi ascunzându-ne de ploaie am ajuns la o punct unde drumul pe care urcam cotea la stâanga, dar traseul nostru (CA) - cu marcaje aproape inexistente - mergea tot pe firul apei. Dupa experienta de 1 mai am hotărât ca cel mai bine e sa urmăm marcajul, deşi drumul la stanga părea mai accesibil, aşa că am inceput sa impingem/tragem bicicletele pe o urcare pe vale, prin apă, bolovani, crengi de copaci, urzici:
Dupa vreo ora si jumătate în care am facut 2-3 km am ieşit din pădure, şi dupa încă o ora am ajuns in vârf urcând aproximativ 600 de m diferenţă de nivel în care bicicletele au fost doar bagaje.Ajunşi sus, în rezervaţia Scăriţa-Belioara la 1350 de metrii, am avut o priveliste de exceptie, 360 de grade asupra muntilor din zona. La sud - sud-est Munţii Trascăului cu Masivul BedeleuLa est Cheile Turzii, la vest vârful Muntele Mare (1825 m), la nord-vest Vârful Buscat (1677 m) la nord staţiunea Băişoara. Aici am luat prânzul admirând panorama si am explorat rezervatia. Daca cele 2 ore de push-bike de la urcare nu m-au convins ca traseul NU este recomandat pentru biciclete, urmatoarele 2 ore au reusit sa ma convinga. Traseul urmat de noi, marcat cu cruce albastră (CA), ne duce pe o poteca pe marginea prapastiei. Mai departe traseul incepe sa coboare pe o poteca pe o serie de serpentine unde am încercat sa cu greu să ţinem să nu coboare bicicletele mai repede decât noi. Dupa serpentine a urmat un peisaj cu care eram obişnuiţi de la urcare - o vale cu bolovani, crengi şi urzici - cu diferenta ca de data asta coboram.
Dupa 1-2 km am ieşit de pe valea ingusta şi am intrat in Cheile Pociovaliştei. Acestea ne duc pana in satul Runc şi de aici facem dreapta spre Ocoliş unde ne aştepta cuminte maşina.

Traseul aproximativ:

Bike route 500343 - powered by Bikemap

A fost 1 mai...

2010-05-13T20:46:00.031+03:00

De 1 mai am onorat bucuros dar şi cu oarecare teama invitaţia lui Dani şi Florin de a face o excursie in zona Vladeasa-Stana de Vale. Traseul detaliat se gaseşte aici. Are 111km, de parcurs in două zile. Plecare din Valea Drăganului, comună situata intre Cluj si Oradea, in apropiere de Ciucea.
Dupa mici pregatiri de rigoare, şi parcarea masinii la loc sigur, langă şcoala din sat, eram pe cai.

Pe când a început urcuşul am cerut o pauză sa verificam harta, să mi se prezinte si mie traseul, nu că aş fi fost obosit...Bun motiv totusi si pentru tânarul horticultor Florin de a ne adresa întrebari încuietoare despre pomii si copacii din jur, ce-i drept venind şi cu raspunsurile de rigoare.

Am zis că imi era putin teamă din cauza că nu mai facusem o tură aşa de lungă cu bicicleta. Dar am fost asigurat ca nu e cine ştie ce dificultate. Am aflat mai tarziu ca intuiţia mi-a spus corect că nu va fi aşa de uşor... Dar nu a fost rău că băieţii m-au luat pe mine începator cu ei, având mai mult timp să admire peisajele Vaii Drăganului. Uşurel, cu câte o pauza de documentare sau de-o glumă, că doar era 1 mai, dom'le, nu ne grăbea nimeni.
Ajungând la barajul Valea Drăganului, am fost impresionaţi de construcţia realizată in anii 70-80, ce face parte, alături de lacul Leşu dintr-o retea complexă de captare a apelor din munti, având ca finalitate producere de energie electrică si regularizarea cursurilor apelor din zonă. Este barajul cu cea mai mare deschidere de la noi din tară (447m) şi o înălţime de 120 m.
De aici drumul asfaltat se termina, in continuare fiind avantajat subsemnatul, cu mountain bike-ul. Padurea de brazi a facut drumul mai racoros si placut, determinand din cand in cand cate o mirare: "Ba, ce aer!"
Peisajele, la tot pasul, cum ar zice britisheanu: "breath-taking".

Dupa popasuri,
care mai de care mai placute, de ce ma temeam n-am scapat. Urcusul abrupt, drumul cam rau, ne-au facut sa o luam la picior.

Numai ca supriza: drumul trecea printr-un rau. Si cine nu are papuci de schimb nu isi permite sa riste:
Dar cine are, cu siguranta isi permite:Si nu au fost suficienti papucii uzi sau zapada necalcata pentru a ne convinge ca ne-am ratacit, numai inserarea si faptul ca drumul se termina in padure, fiind probabil construit pentru exploatatiile forestiere din zona. Analizand harta am descoperit si greseala, abatandu-ne de la drum cu vreo 3 km inainte de Stana de Vale. Concluzia a venit rapid: montam urgent cortul, pana nu se face noapte de tot. Am facut cale intoarsa pana la rau si am pus cortul langa o cabana in constructie, probabil singura asezare omeneasca pe o raza de 4-5 km. Conservele au fost mai gustoase decat de obicei si fructele uscate desert copios. Am adormit repede si din fericire cortul si sacii de dormit si-au facut treaba bine la cele 5-6 grade de afara.

Dimineata, micul dejun pe o radacina a unui copac taiat a fost scurt si traseul clar, renuntand la ocolul prin Stana de Vale si intorcandu-ne pe drumul cunoscut, dar cu promisiunea de a reveni si a incheia traseul conform planului.

Cam asta a fost,
Darie

P.S.
Sfaturi pentru incepatori, de la un incepator avansat:
- nu uitati sa luati chibrituri;
- s-ar putea sa merite achizitia unor pantaloni speciali pt ciclisti;
- un cort la momentul potrivit face mult;
- papucii de schimb trebuie folositi numai dupa ce s-au udat serios ceilalti si in zona nu mai e pericol de umezeala;
- poate alte sfaturi in comentarii!

Harta:

Bike route 473372 - powered by Bikemap

Cetea (Baile Romane) - Piatra Cetei

2010-04-26T11:31:00.022+03:00

Duminica, 25 Aprilie 2010. Vremea frumoasa mi-a permis sa încerc o ieşire scurta de jumătate de zi. Traseul începe de la intersecţia DN1 Turda - Alba Iulia, cu DJ 107K spre Galda de Jos. Am urcat pana în loc. Benic la intersecţia intre drumul spre Intregalde şi cel spre Cetea. Am luat-o spre Cetea, satul fiind doar la aprox 3 km depărtare. Aici primul obiectiv turistic care apare pe harta Munţilor Trascău sunt Băile Romane de la Cetea.

Pentru a ajunge la Băile Romane, după ce se iese din satul Cetea trebuie urmat, pe malul văii pana la un anumit punct, marcajul triunghi rosu. Cu aproximativ 100-150 m înainte de Băi marcajul urca pe deal pentru a trece printre colţii de piatră.
Am urmat pe jos valea şi am ajuns la Băi. Aici apa este "prinsa" intre doi pereţi de stâncă şi formează 2 cascade de câţiva metri înălţime, numai bune pentru clătit ochii.

Cascada din imagine este cea de la baza colţilor, pentru cascada nr. 2 aflata mai sus e necesar echipament de asigurare (coarda, casca, etc.). Acum mai bine de 10 ani un prieten bun s-a scăldat în zona din imagine, însa am uitat sa-l întreb cât de rece era apa. :)
In zona Băilor, profilul traseului e puţin mai abrupt, trebuie coborât şi împins bicicleta la deal cam 300 de metri pana la o zona mai plata. De aici zona este parţial împădurită şi traseul triunghi rosu permite pe alocuri deplasarea pe bicicleta, pe alocuri din cauza vegetaţiei si a pădurii neîngrijite mai trebuie împins la bicicleta. Pământul era destul de îmbibat în apa şi de multe ori era mai bine de parcurs pe lângă bicicleta. Cred ca după aproximativ 1 km am întâlnit un drum de care, numai bun pentru bicicleta, marcajul însoţind drumul.

Urcarea te duce pana în cătunul Răicani, parca desprins de timp. Satul e poziţionat la baza Vf. Piatra Cetei iar dealurile dimprejur erau toate împodobite cu un verde crud care îl găseşti doar preţ de câteva săptămâni primăvara. De aici marcajul triunghi rosu ocoleşte Vf. Piatra Cetei prin nord continuând spre Poiana cu Narcise şi apoi Cheile Intregalde.
Cam asa arata la Răicani:

Vf. Piatra Cetei:

In lipsa de timp, n-am mai înconjurat vârful, ci am urmat traseul banda roşie de la intersecţia marcajelor care m-a coborât în Valea Gălzii. Coborârea este absolut superba, dacă nu eşti pe MTB trebuie sa te dai jos în mai multe zone, marcajele ducand printre copaci într-o pădure de foioase. In aproximativ 40 de minute am fost înapoi la DJ107K.

Drumul de întoarcere trece prin Cheile Gălzii urmand Paraul Galda pana in Galda de Jos.

In zona se pot face multe trasee şi pe jos putându-se vizita de asemenea Cheile Gălditei, Piatra Craivei, Piatra Bulzului sau Cheile Intregale.

O imagine cu harta turistică şi harta traseului:

Bike route 490114 - powered by Bikemap

Florin L

Aiud - Cheile Valisoarei - Izvoarele - M. Bedeleului - Lunca Arieselui

2010-04-19T09:03:00.019+03:00

Duminică 18 Aprilie 2010, soarele şi vremea frumoasa de primăvară m-au scos din casa, ce-i drept cam târziu, pentru ceea ce plănuiam sa fac.
Am pornit echipat pentru ciclism. Punctul de start a fost Aiud-ul, de aici am urmat cam 18 km DJ 107M în direcţia Buru pana la intersecţia la stânga spre satul Izvoarele. Deşi am mai scris şi în alte postări, ţin sa menţionez din nou ca drumul trece prin Cheile Vălişoarei care oferă un peisaj deosebit, dar care sunt şi un rai pentru căţărători.

La intersecţie m-am îndreptat spre Satul Izvoarele, aflat cam la 2 km distanta, de unde, în necunoştinţă de cauză, am presupus că traseul marcat cu cruce roşie care duce spre Peştera Huda lui Papară, este cât de cât realizabil cu bicicleta. La ieşirea din Izvoarele situaţia se prezintă ok, chiar şi pentru bicicleta de cross. Astfel am putut înainta câteva sute de metri pe bicicletă în paralel cu pârâul Izvoarele. Asta n-a durat prea mult, pentru că am ajuns la o porţiune pietroasă unde a trebuit să mă dau jos.

De aici, pot sa declar cu mana pe inima ca următoarele 2 ore şi jumătate n-am mai urcat în şa. Marcajul cruce roşie este destul de nou, astfel am "însoţit" bicicleta pe largă marcaje printr-o pădurice combinata de foioase şi conifere. După un efort considerabil şi ceva stâncărie am ieşit din zona împădurită într-o zona de unde iau naştere mai multe izvoraşe care alimentează pârâul Izvoarele.

Am continuat să urc pană când am întâlnit ultimul marcaj cruce roşie (e cel mai mare dintre toate cele întâlnite şi e vopsit pe o lespede de piatra). De aici n-am mai găsit marcajul şi m-am orientat după "soare". Am ocolit prin nord M. Bedeleului şi din cauza unei erori de orientare am ratat drumul spre Peştera Poarta Zmeilor. (Acum 2-3 zile am aflat de la oameni de munte mai avizaţi decât mine că într-adevăr marcajul se întrerupe acolo pe bune şi că trebuie să te descurci de acolo să găseşti locul unde acesta apare din nou; probabil s-au terminat pietrele pe care se poate vopsi marcajul :) ). Cam asa arata harta zonei marcate:

Totuşi, câştigul a fost ca preţ de câteva sute de metri am fost din nou ciclist. Bucuria însa n-a durat mult pentru că m-am regăsit intre trasee (intre cruce roşie şi dunga roşie).
Am ajuns la o zona împădurită cam abruptă, dar unde de pe o coasta am avut o privelişte nemaipomenita asupra Văii Arieşului, a Văii Poşaga, a satului Lunca Arieşului şi a coastelor dimprejur. Totuşi, priveliştea am plătit-o cam scump pentru că mi-a luat destul de mult timp să cobor zona împădurită, şi să duc şi bicicleta cu mine. Am avut câteva momente unde din cauza încălţămintei lejere de bicicletă, a frunzelor uscate (umede :) ) şi a înclinaţiei am fost forţat sa cobor chiar şi pe zona dorsală.

Ieşirea din pădure s-a soldat şi cu niscai vânătăi, dar nimic grav. La câteva sute de metri după ieşire am observat un nou marcaj, triunghi rosu, pe care l-am urmat preţ de vreo 2 km pană în satul Lunca Arieşului. Am trecut puntea de lemn proaspăt dată în folosinţă şi am fost deja pe asfalt pe drumul ce leagă Câmpeniul de Turda.
De aici coborârea lina continua 18 km pana în Buru, de unde se virează la dreapta urmând din nou DJ 107M. Distanta Buru - Aiud pe DJ 107M este cam de 33 km.
N-aş putea spune cu exactitate câţi km are tot circuitul, cert este ca zona perfect abordabila cu bicicleta are cam 70 km, restul de aproximativ 9-10 km fiind traseu montan.
Ca şi circuit de o zi, pentru a nu prinde întunericul, recomand plecarea dis-de-dimineaţă şi echiparea cu MTB, încălţăminte de traseu montan şi pantaloni lungi.
Harta aproximativa a traseului este:

Bike route 467351 - powered by Bikemap

In lipsa aparatului foto digital imaginile sunt pe 35mm şi scanate.

Florin

Sinaia , cota 1400

2010-03-30T00:08:00.038+03:00

Sfârşitul de săptămână din 19-20 martie a adus cu el prima zi veritabilă de primăvară. O asemenea ocazie nu putea fi irosită. După luni de inactivitate ziua de 20 martie se anunţa favorabilă unui proiect cicloturistic. Pentru a mări suspansul, merită precizat că tocmai intrasem în posesia unei biciclete noi. O încercasem deja pe arterele Bucureştiului dar vroiam să o supun unei probe mai apropiate scopului principal pentru care o achiziţionasem (ture medii şi lungi pe munte). Dimineaţa zilei de duminică mă găsea rulând pe asfaltul Bucureştiului, îndreptându-ma spre Gara de Nord de unde urma sa iau acceleratul spre Sinaia. O iniţiativă lăudabilă a CFR-ului a fost dotarea trenurilor pe ruta Bucureşti-Braşov cu vagoane ce facilitează transportul bicicletelor. Într-un astfel de vagon, cu bicicleta fixată pe suporturi, porneam spre Sinaia la primul ceas al dimineţii. Bucureşti-ul se îndepărta în fundal în timp ce ziua căpăta putere, urmat de Ploieşti, de întinderile plate, monotone de câmpie, apoi dealurile cu păduri încă lipsite de frunze şi, încet, decorul devenea alpin. In curând crestele stâncoase ale Bucegilor dominau zarea. Această linie ferată traversează dealtfel una dintre cele mai frumoase zone montane din ţară, iar spectacolul înălţimilor alungă monotonia specifică parcurgerilor cu trenul.
Am găsit Sinaia scăldată în lumina dimineţii. O senzaţie de proaspăt mă inundă în timp ce mă îndreptam spre panoul ce afişa traseele şi reţeaua rutieră a zonei. Drumul spre cota 1400 se contura într-un sir de serpentine ce îşi fac loc prin pădurea deasa de brad. Înarmat cu indicaţiile oferite de panoul turistic am încălecat bicicleta. Ascensiunea spre 1400 începea. Un scurt popas în centrul oraşului mi-a oferit şansa sa descopăr un punct turistic unde m-am înzestrat cu o harta detaliată a zonei. Părea un gest logic în condiţiile în care eram la prima mea incursiune în zona. Mai puţin logică a fost alegerea încălţămintei pentru aceasta mică aventura Aveam în picioare pantofi tip sport din pânză care deşi se pretau condiţiilor de drum din Bucureşti, pentru stratul generos de zăpadă din Sinaia păreau doar o gluma nelalocul ei. O bună descriere a situaţiei se poate vedea mai jos:

Trebuie să admit că pe partea logistică nu am excelat niciodată în astfel de intreprinderi.
Cu toate acestea urcarea mi-a oferit momente de farmec şi încântare. Peisajul iţi ia respiraţia: păduri de brad, pereţi de stâncă ce erup sălbatic, totul inundat în lumina tare a zilei, albastrul intens şi curat al cerului, o armonie desăvârşită:

Am ajuns la cota 1400 puţin după amiază. Eram o prezentă cel puţin stranie: un biciclist, care acum îşi transporta bicicleta în brate prin stratul de zăpadă ce nu mai permitea deplasarea pe doua roti, şi în imediata lui vecinătate, pe pârtie, zeci de oameni costumaţi adecvat, goneau pe ski-uri, pe placi, pe sănii. Netulburat mă îndreptam spre o destinaţie foarte precisă: un petec de pământ ce părea uscat, scăldat din abundenta de razele soarelui. Acolo m-am eliberat de articolele vestimentare afectate de vitregiile drumului şi tot acolo, departe de efortul ascensiunii, am devenit conştient de sublimul în care mă aflam.

Coborârea spre oraş a fost un deliciu. Tot efortul urcării transformat în minute întregi de goana nebuna şi adrenalina. La final primul set de saboţi de frâna pe spate era compromis.
Ajuns în oraş am deviat pentru o vizită la Peleş. Castelul este de o frumuseţe rara, mereu o desfătare pentru priviri si la fel sunt perspectivele spre munţi, accesibile din curtea castelului, un loc în care aparatul de fotografiat îşi găseşte mult sens.

Deznodământul expunerii ma găseşte în gara din Sinaia în aşteptarea trenului spre Bucureşti. Prima experienţă cicloturistica a sezonului ia sfârşit.

Câteva cuvinte despre noua mea bicicleta: Giant Ligero RS3. Se înscrie în categoria trekking, deci ii place asfaltul. Este robusta, bine închegată, eleganta şi foarte comoda. Da senzaţia ca poţi sa rulezi zile în sir pe ea fără urma de disconfort. Asta o face ideala pentru ture lungi, de anduranţă . Se livrează complet utilată.

Gilau - Somesul Rece - Marisel - Tarnita

2010-02-22T11:58:00.017+02:00

La sfârşitul lunii octombire 2009, profitând de topirea primei zăpezi şi de vremea prielnica de afară, am făcut o tura de o zi in muntii Gilău din apropierea Clujului. Am băgat bicicleta in maşina şi am transportat-o până la Motelul Gilău de unde incepe traseul. Primii 20 de km sunt într-o urcare lejeră pe valea Someşului Rece într-un peisaj de toamnă. La intrea în satul Măguri-Răcătău, intuiţia şi marcajele de la maratonul Maroş m-au facut sa cotesc dreapta pentru a începe urcarea, dupa ce m-am consultat şi cu un localnic. Aici incepe distracţia: 500 de m diferenţă de nivel în 5 km. Am ajuns in satul Mărişel de unde am avut o priveliste superba asupra văii:

Dupa inca 5 km am atins altitudinea maxima de 1212 m si de aici au urmat 35 de km de coborâre pe langa Hidrocentrala de la Mărişel, lacul Tarniţa, lacul Someşul Cald si lacul Gilău unde ma aştepta ţestoasa. A fost o tură nu foarte lungă, dar solicitantă 1370 de m diferenţă de nivel) şi o lungime de 63.7 km.
Harta:

Bike route 401647 - powered by Bikemap

Dani

Aiud - Geomal - Râmeţ - Valea Inzelului

2010-01-31T16:59:00.025+02:00

Acum, pe timp de iarna voi scrie despre un traseu scurt, de o zi în zona Munților Trascau. La drum am pornit împreună cu Dani.
Traseul porneşte din Aiud pe drumul E81 in direcția Teiuş. Dupa aproximativ 8 km. se vireaza la dreapta în zona Gîrbova de jos (ieșirea este lîngă un teren unde se comercializează utilaje agricole).
Se continua pe drumul neasfaltat, după care se virează la stînga pe un drum de căruțe pentru a ajunge în satul Geomal.

Geomal-ul este un sat extrem de liniștit, parca desprins de la vîrtejul trecerii timpului.
Din Geomal se urmează drumul spre Comuna Ramet. La ieșirea din Geomal exista o exploatare de piatra care în zilele lucrătoare poate ridica puțin praf. Noi am fost în weekend cînd nu se lucra, iar imediat după exploatare drumul începe sa se îngusteze și sa urce printr-un ochi de pădure însorit, foarte plăcut de traversat. In spatiile deschise dintre ochii de pădure se înaltă la orizont colții Cheilor Ramețului.

In zilele călduroase pe vîrfurile dealurilor care preced cheile se poate zări cîte un grup de vaci nepăsătoare rumegînd sau cîte un cal sănătos, neaoș romanesc care-și zburlește în vînt coama.

La ieșirea din pădurice se zărește în toată splendoarea lui Vf. Pleașa Ramețului, iar drumul are la început o ascensiune ușoară, aceasta fiind urmata de cîteva reprize abrupte si cu drum mai dificil (colțuri de piatra) pana cînd se ajunge în zona Primăriei Comunei Ramet.

De la Primărie se continua drumul județean spre Bradesti care nu face decît sa înconjoare Vf. Pleașa pana la intersecția la dreapta cu DC 103 spre Satul Valea Inzelului.
Acest drum poate fi lejer încadrat în categoria drumurilor de care, dar deși coborîrea nu permite abordarea cu viteza pe o bicicleta de trekking, provoacă deosebita plăcere cicloturistului.

Un alt lucru plăcut pe care l-am remarcat și cu alte ocazii cînd am trecut pe aici în timpul verilor, este alternanta ochiurilor de pădure cu spatii deschise și semi deschise care sunt deosebit de confortabile pentru ciclist din punct de vedere termic și vizual.
Drumul se întretaie în mai multe locuri cu valea, de mici dimensiuni, dar totuși trecerile prin apa trebuie abordate cu atenție.

Drumul urmărește Valea Inzelului pana cînd se intersectează cu DJ 107M Aiud - Buru în localitatea Poiana Aiudului.
Din Poiana Aiudului noi ne-am intors spre Aiud, dar se poate urma și traseul spre Buru, eventual Baișoara - Savadisla - Florești - Cluj-Napoca.

Harta traseului:

Bike route 401802 - powered by Bikemap

Florin L.

Aiud - Râmeţ - Poşaga

2009-12-10T11:02:00.042+02:00

În 16-17 mai 2008 am facut prima mea tura cicloturistică cu durată mai mare de o zi. Am ales munţii Trascău şi împreună cu Florin am stabilit 2 obiective: Vânătările Ponorului şi Huda lui Papară. Florin a mai făcut traseul acesta cu ceva ani în urmă şi ne-am gândit că ar fi propice pentru iniţiere.
Am pornit dimineaţa din Aiud, pe traseul clasic Sloboda - Râmeţ. Acest traseu este deosebit prin faptul că-mi aminteşte de perioada liceului când l-am parcurs de nenumărate ori, fiind o urcare de aproximativ 20 de km. Prima porţiune de 5 km Aiud - Izvorul de aur o parcurgeam in vacanţele de vara din liceu de 3 - 4 ori pe săptămână.
De aici după parcurgerea unui platou cu vedere spre Cheile Aiudului, ajungem in pădurea Sloboda şi la popasul cu acelaşi nume.De la popas se termină drumul "asfaltat" şi se continuă cu un drum judeţean/forestier care urcă prin padure pană la intrarea in satul Râmeţ, un adevărat muzeul al satului incă locuit. Am luat masa la izvorul de sub Pleaşa si apoi ne-am continuat excursia pana in satul Brădesti. Aici, in "centrul" satului am cotit la dreapta spre Vânătare - o cascada de culoare vânătă care se scurge pe peretele calcaros De aici am coborât pe o carare cam abruptă prin pădure spre satul Sălciua, am trecut pe la Huda lui Papară care din pacate nu se mai poate vizita din lipsa unei infrastructuri corespunzătoare.
De aici a urmat quest-ul gasirii unei pensiuni. Fiind sâmbată, pensiunea din Sălciua era ocupata şi asa ca ne-am vazut nevoitit sa cautam in Poşaga. Cu bunovointa sătenilor aflaţi la una din "bibliotecile" satului unde fiecare "citea" câte-un pahar de ceva, ne-a fost oferită o casă mobilată şi utilată dar nelocuită spre folosire. Dimineaţa am admirat rezervaţia naturala Scăriţa Belioara si apoi ne-am intors prin Poşaga, am coborât pe Valea Arieşului pană la Buru unde am trecut râul şi apoi prin Colţeşti pana in Aiud.
Ca orice începator, fiind prima tură mai lungă, nu am conştientizat importanţa echipamentului adecvat şi am neglijat achiziţionarea unui portbagaj şi a getuţelor pe acesta. Am ales o variantă low cost - ghiozdanul, lucru care s-a făcut simţit incă din prima zi şi mai ales in cea de-a doua cand umerii mei au inceput să protesteze, astfel încât luni când am revenit in Cluj mi-am cumpărat portbagaj si gentuţe.
Harta traseului:

Bike route 402273 - powered by Bikemap

Dani

Ţara Moţilor - Ţara Zarandului

2009-11-10T12:42:00.041+02:00

Pentru că a sosit o vreme mai puţin prielnica pentru scoaterea bicicletei, pot sa va povestesc de o ieşire de-a noastră mai veche.

Este vorba de o ieşire de weekend în ţara lui Avram Iancu.
Cu bicicletele în maşină ne-am îndreptat intr-o sâmbătă (31.05.2008) dis de dimineaţă spre oraşul Câmpeni (Jud. Alba). După ce am scos meridele din maşină şi ne-am echipat corespunzător, am început traseul din centrul Câmpeni-ului. Am urmat DN 75 pentru câţiva kilometri după care am cotit la stânga pe drumul lui Avram Iancu (DJ762) spre comuna Avram Iancu. Dupa câțiva km am făcut o mica abatere de la traseu, spre stânga, pentru a vedea Cheile Morilor. Acestea sunt niște chei de mici dimensiuni, dar plasate într-o zona extrem de liniștită.

Dupa vizitarea cheilor am revenit la DJ762 si am continuat spre com. Vidra. In cadrul comunei Vidra, într-un satuc situat pe partea stângă a DJ762, am admirat Cascada Pișoaia, unde de pe o creasta de care se mai agață încă câțiva brazi, apa se revarsă de la aprox. 20 m într-un mod absolut încântător.

In zona, la câțiva km. în direcția com. Avram Iancu puteți admira Dealul cu melci, un recif în care din perioada cretacica au rămas golurile lăsate de mii de melci adunați pe fundul unei mari.

La câteva minute după acestea se găsește la drumul principal un Muzeu Memorial a lui Avram Iancu. La intrarea în comuna Avram Iancu am urmat un drum comunal (DJ762) neasfaltat și în urcare pentru a trece dealurile spre loc. Bulzeștii de Sus din jud. Hunedoara. Drumul este plăcut, în urcare și cu priveliști încântătoare spre văile Arieșului Mic si a Vidrișoarei.

Dupa ce am trecut dealurile an ajuns în Tara Zarandului si am coborat spre Baia de Criș unde am vizitat Casa Muzeu a lui Avram Iancu.

Din Baia de Criș am urmat drumul E79 in directia Brad, dar in cativa km. am mai facut un popas încărcat cu istorie la Tebea, la Gorunul lui Horea sau "Panteonul Morților" cum este numit locul. Aici tin sa fac o succinta prezentare istorica. Locul are o ridicata importanta istorica (în special pentru noi ardelenii) pentru ca in 1784 Horea, la pavaza coroanei gorunului ii cheama la rascoala pe motii adunati, care nu mai suportau asupririle stapanirii fara drept a tarii lor. In plus tot aici se gaseste mormantul lui Avram Iancu rapus in 13 septembrie 1872. De-a lungul istoriei au mai existat reprezentanți ai puterii în țara noastră care au ținut sa planteze goruni in "Panteonul Mortilor", singurii ca merita menționați fiind Regele Ferdinand si Regina Maria. Din pacate in anul 2005 o furtuna a doborat ceea ce mai ramasese din coroana gorunului lui Horea. Las pozele sa continue prezentarea ("Tebea, inima de neam si tara..."):

De la Tebea am continuat spre Brad, dar numai la câțiva km am virat la stânga spre satul Ribicioara pentru a-l vizita pe bunicul lui Dani. A fost o după-masă și o seara incantatoare, petrecuta în compania unor oameni placuti cu puternici rădăcini romanești. In schimb, a fost trist sa vedem încă unul din sutele de sate românești, care se sting din lipsa locuitorilor și din lipsa unei politici sănătoase a statului, de a menține în viata satul și moștenirea poporului roman. Ziua s-a încheiat la un pahar de bere ascultând povestiri din viata bunicului .
A doua zi dis de dimineață am vizitat Cheile Ribicioarei împreună cu verișorul lui Daniel. In chei pe alocuri se întâlnesc pereți calcaroși foarte abrupți și în zona poate fi vizitata o peșteră cu formațiuni de tipul stalagmitelor si al stalactitelor.

Dupa ce ne-am întors din chei, ne-am luat rămas bun și am plecat spre Brad de unde am urmat drumul spre Abrud prin comuna Buceș. Deși la prima vedere trecerea din Tara Zarandului in Tara Moților se prevestea destul de abordabila, vremea ni s-a împotrivit. Pana in comuna Buces vremea a fost cu noi și drumul are o urcare destul de ușoară care trece prin niște zone de deal destul de pitorești.

Urcând spre Buceș vremea a inceput brusc sa se schimbe. In decurs de doar cativa km. a trebuit sa ne adapostim sub un pod de o rafala violenta de ploaie care ne-ar fi udat leoarca. Desi sub pod nu era cel mai primitor mediu, a trebuit sa stam mai bine de o ora. La un moment dat ploaia parea ca s-a potolit si ne-am incumetat sa ieșim sa ne continuam traseul. Dar binenteles, cu vremea nu trebuie sa te joci. Peste cateva minute si doar cateva sute de metri parcursi a inceput sa cada gheata. Cum pana acum pe traseele noastre n-am fost lipsiti de noroc, am gasit o statie de autobuz proaspat renovata unde ne-am adăpostit. Aici, sub pavăza ei am putut contempla o multitudine de afise electorale Made in judetul Hunedoara.

Am fost martori la una dintre cele mai puternice ploi cu grindina din ultimii ani, cel puțin în ceea ce ma privește. In jur, sătenii se căzneau sa desfunde toate șanțurile din jurul caselor și acareturilor pentru a permite apelor sa iesa din curți. Unii au găsit soluția de a deschide larg porțile pentru a permite apei sa iasă. Pe unde înainte era uscat acum curgea câte un șuvoi de ape demn de a fi comparat cu un parau de munte.

Dupa potolirea ploii am reluat drumul (care de altfel era proaspăt reabilitat) spre Abrud. Trecerea spre Tara Moților prin Pasul Vulcan a fost însoțită si de peisaje frumoase, chiar dacă ploaia se terminase doar de putina vreme. Iata și doua instantanee cu muntele Vulcan în fundal:

Odata trecut pasul, drumul coboară pana în Abrud de unde după mai bine de 10 km se ajunge în Campeni.
Harta traseului este :

Bike route 391016 - powered by Bikemap

Florin

Tur Muntii Rodnei

2009-10-12T12:24:00.029+03:00

Am plecat vineri seara (11.09) din Cluj cu bicicletele pe mașina lui Florin pana la o pensiune din Telciu (nu-i scriu numele pentru ca nu merita) unde urma sa ne întîlnim cu Misu pentru a porni dis-de-dimineața pe traseu.
Prima problema, centura Gherla (proaspăt inaugurata si închisă ne-a întîrziat cu aprox 30-45 min) a dus la a 2-a problema: rezervarea de la pensiunea de mai sus "s-a pierdut" și au dat camerele. Din bunătatea patronului am primit alte "camere" și un mic dejun din partea casei. Noaptea, Florin l-a pescuit pe Misu de la "gara" îndrumat fiind de un localnic cu privirea cam tulbure si o localnica care întreba "uniiie meret?"
Dimineața ne-am echipat și am plecat pe traseu pe la 10 - 10:30.

La prima urcare, Pasul Setref (814 m), Cristi mi-a zis ca țăcănitul bicicletei lui Misu nu-i inspira încredere, asa ca, o coșarcă de la axul pedalier a cedat și ne-am văzut nevoiți sa cautam în Borsa, sambăta la 14, un service de biciclete (nu aveam nici chei pentru operațiunea asta si nici coșarcă de schimb). De la un service de mașini am fost îndrumați la piață "la rusi", de la rusi ne-am întors la service unde un bucureștean cu privirea fericita ne-a ajutat sa remediem problema în cele din urma cu o sudura în argon. Dupa 2-3 ore întîrziere am reluat călătoria cu urcarea pe pasul Prislop.

Urcarea pana la 1416 m și problema tehnica si-au spus cuvîntul astfel ca am ajuns în vîrf pe inserate.

Ne-am dat seama ca varianta 1 de traseu care includea și pasul Tihuta, numita popular si "cojones" a picat si împreună cu aceasta și cazarea plănuită lîngă Iacobeni (mai aveam cam 60 km). Asa ca am luat decizia sa abordam varianta "easy" care includea pasul Rotunda (1271 m) și sa oprim la prima pensiune întîlnită în cale. Ne-am echipat corespunzător și ne-am lansat intr-o coborîre nocturna în necunoscut. Un filtru de politie care viza probabil hoții de lemne ne-a îndrumat spre hotelul Maryo & Ema din Carlibaba unde ne-am cazat.

Dimineața am fost incantați sa mai vedem în fata pensiunii doi cicloturiști porniți din Moldova (Putna) și care se îndreptau spre Slovacia.

Am incalecat si am pornit inapoi in directia din care am venit pentru a ajunge in intersectia cu drumul DN17D pentru a urca in pasul rotunda. Urcarea de 7-8 km spre Rotunda este foarte placuta, totusi cred ca in zilele lucratoare, pe drumul de calcar se perinda autospeciale pentru transportul masei lemnoase. Coborarea spre loc. Valea Mare si Sant arata chiar mai bine decat urcarea.
Drumul se intalneste ulterior cu un firicel de apa pe care-l insoteste spre com. Sant.
In Rodna am gasit o harta draguta a zonei in care erau marcate mai multe trasee accesibile pe bicicleta - din pacate nu am vazut harta si in librarii sau pe net asa ca o sa ne multumim cu o poza.
De la Sangeorz-bai drumul continua in relativa coborare pe valea Somesului Mare prin Nasaud pana in Salva unde am cotit dreapta spre Telciu. Am trecut prin satul Cosbuc unde am oprit cu casa memoriala a poetuluipentru a recupera masina si a-l plasa pe Misu la "gara".
In total am facut 205 km. Harta traseului:

Bike route 402286 - powered by Bikemap

Dani

Aiud - Buru - Baisoara - Cluj - Recea - Simisna - Tg.Lapus - Grosii Tiblesului - Botiza - Viseul de Sus

2009-09-04T23:35:00.001+03:00

Traseul in discutie a fost parcurs in intervalul 4-8 august 2009. Obiectivul fixat: traversarea zonei Maramuresului si a muntilor Rodnei. Componenti ai echipei: Florin, cu experienta in domeniu si eu in rolul debutantului.

Prima zi, 4 august: Punctul de plecarea a fost fixat in Aiud, acasa la Florin. Poza de start care afiseaza si armamentul din dotare: Asadar debut in traseul de cucerire al Maramuresului. Pornim cu voinicie spre iesirea din Aiud pe directia Buru, vremea ne este prietena, privelistea din fata promite incantare: Traversam satul Livezile si cativa kilometri mai tarziu suntem incadrati de cheile Aiudului. Peretii cheilor sunt impresionanti. Urmeaza satul Coltesti si ne aflam in zona muntilor Trascau. Acestia includ formatiuni stancoase spectaculoase. Satul Rimetea beneficiaza de o incadrare naturala de exceptie fiind situat intre doua masive stancoase, cel de pe partea dreapta in directia de mers incluzand si formatiunea denumita "Piatra Secuiului". De apreciat este si satul Rimetea in sine, bine intretinut, curat, pitoresc, locuit in general de supusii unui alt tricolor. Lasam in urma Rimetea si dupa cativa kilometri punctam din nou la capitolul formatiuni stancoase spectaculoase, de data aceasta Coltii Trascaului: Continuand parcursul atingem Buru care marcheaza trecerea din judetul Alba in Cluj. Restul traseului pana in Cluj Napoca se desfasoara sub nori grei de praf lasati in urma de vehiculele care lucreaza la autostrada. Strabatem localitatile Surduc, Iara, Baisoara, Savadisla si in final Luna de Sus. La orizont se profileaza Clujul, care va incheia prima zi din epopeea maramureseana. Undeva intre Buru si Cluj inregistram si prima defectiune tehnica, anume genunchiul meu drept care in lipsa unui antrenament adecvat ridica tot mai des obiectii. Intrarea in Cluj o facem prin Floresti unde luam si cina la un restaurant italian. De aici traversam buna parte din oras si ajungem in Marasti unde vom innopta. Ne aflam la Florin acasa. Nevoia de odihna este maxima, genunchiul imi da de inteles ca nu este in acord cu aceasta tura. Il reduc la tacere cu Ben Gay si o fasa elastica peste. Somnul ne fura repede.

Ziua doi, 5 august: Trezirea se face la o ora prematura . Inviorare, mic dejun(pe cat posibil consistent; intentionam sa facem ceva miscare in cursul zilei) si pe cai. Poza care marcheaza startul acestei manse urmeaza:

Optimismul este ferm intepenit pe fetele noastre. Avem si o mica lista de cumparaturi. Vom achizitiona un cort. Planul de bataie este ca pe cat posibil sa ne cazam in stabilimente solide, insa este bine sa fim pregatiti pentru exceptii. Parasim Clujul nu foarte devreme pe iesirea spre Chinteni cu 3 kilograme de cort mai grei decat in ziua precedenta:

Urmeaza, pret de cativa kilometri, o desfasurare de delusoare golase si lasam in urma Chinteni-ul: Drumul continua cu urcari si coborari line, peisajul in continuare deluros cu mici petece de padure: Traversam o intersectie in apropierea localitatii Vultureni si in fata se infiinteaza prima proba de foc pentru tanarul debutant interpretat de mine: o ascensiune sustinuta pe 3 kilometri. Dramatismul situatiei este amplificat de starea de indispozitie a genunchiului drept. Lucrurile decurg bine, atingem varful problemei unde ne asteapta deschiderea panoramica de mai jos:

Urmeaza partea fericita a oricarei urcari, coborarea. Traseul taie satele Panticeu si Recea; ne apropiem de granita judetului Cluj cu Salaj-ul. Iesind din Recea ne intampina dealul Jurcii cu o noua urcare. Ultima asezare umana inainte de a parasi judetul Cluj este Ciubanca. Zona aceasta din nordul judetului Cluj are un aspect destul de trist, satele sunt relativ pustii, cu multe gospodarii aflate in paragina; extrem de rar ai sansa sa vezi un localnic si aproape deloc tineri. Iesirea din judetul Cluj, care se produce cativa kilometri dupa Ciubanca, are loc pe teren accidentat. Din motive administrative necunoscute pe o portiune de 1,5 kilometri dupa iesirea din Ciubanca drumul poate fi doar aproximat din cauza lipsei asfaltului. Imediat dupa intrarea in judetul Salaj facem jonctiunea cu o noua artera asfaltata care ne indreapta spre localitatea Simisna. Intrarea in judetul Salaj se face sub cele mai bune auspicii: Florin inregistreaza prima pana din traseu, asa ca urmeaza oprirea la standuri si operatiunile de reabilitare a monopostului, desfasurate pe o margine de drum in Simisna. Operatia reuseste, rulam din nou si atingem localitatea Rus, situat pe malul Somesului Mare.
Relieful este deluros, acoperit de paduri. Imediat dupa traversarea Somesului intalnim drumul european E58 pe care il urmam pana in apropierea asezarii Glod. Aici cinam la un popas turistic asezat la drumul principal. Inainte de caderea noptii traversam si satul Barsaul Mare ziua incheindu-se odata cu intalnirea pensiunii Cristina, la marginea lui E58. Aici ne vom petrece noaptea. Conditiile de cazare sunt decente, urmeaza dusul multasteptat, pentru mine bandajul cu Ben Gay, si somn adanc.

A treia zi, 6 august: Trezirea cu operatiunile aferente, micul dejun si pregatirile de plecare. Asa aratau imprejurimile in acea dimineata mohorata(plouase in timpul noptii):

Urmeaza poza de start: si suntem din nou la treaba. Drumul inainteaza printre dealuri impadurite tot mai semete, traversam satul Galgau unde parasim drumul european si ne apropiem de Poiana Blenchii, o asezare pitoreasca aflata la granita nordica a judetului Salaj cu Maramures:

Ne aflam pe o portiune temperat-ascendenta, cadrul natural este incantator si sub aceste auspicii lasam in urma judetul Salaj si executam primele curse de pedala in judetul Maramures, obiectivul declarat al turului. Veridicitatea intamplarilor relatate o redau urmatoarele ilustrate:
Suntem asadar pe taram maramuresan iar formatiunile de pe fundalul pozelor sunt cheile Babei, poarta de intrare in Maramures. Reluam parcursul si in cativa kilometri Florin marcheaza o noua pana inaugurala (dupa modelul celei din ziua precedenta, la intrarea in judetul Salaj ):

Repornim, drumul este ondulatoriu, cu urcari si coborari domoale, flancat de dealuri impadurite. Astfel intram in localitatea Coroieni unde abordam o urcare abrupta la finalul careia ne asteapta o perspectiva asupra imprejurimilor:

Ne avantam din nou in necunoscut, cu destinatia Targul Lapus. Drumul este placut, deloc solicitant, aerul curat si totul in jur verde: In continuarea traseului traversam Targul Lapus si ne apropiem de zona montana pe directia Suciu de Sus, Grosii Tiblesului: La iesirea din Targul Lapus, dupa o scurta ascensiune abrupta, ajungem pe un platou care ofera o perspectiva deosebita a zonei. In fundal se vad piscuri, de jur imprejur platoul fiind inconjurat de dealuri impadurite: Sub amenintari atmosferice intram in satul Suciu de Sus unde suntem nevoiti sa stationam. Incepe ploaia si vom putea continua abia doua ore mai tarziu. Planul nostru de a atinge satul Botiza inainte de caderea noptii este serios periclitat de ultimele desfasurari. Parcurgem distanta pana in Grosii Tiblesului intr-un ritm sustinut, profilul drumului fiind usor ascendent. Aici se termina asfaltul si incepe partea cea mai dramatica a povestirii: asaltul pasului Botiza. Ascensiunea incepe destul de bland iar cadrul natural ofera prilej de incantare. Din cauza ploii proaspat cazute efortul necesar inaintarii creste. Incet, etajul de foioase lasa loc celui de conifere iar peisajul este tot mai spectaculos. Ne aflam in plina salbaticie si caderea noptii ne face sa realizam ca nu avem inca un loc de campare devenind tot mai clar faptul ca va trebui sa atingem pasul pentru a gasi un loc de asezat cortul. Padurea abia lasa loc drumului. Ultimii kilometrii inaintea pasului sunt de dificultate crescuta, ascensiunea este mai pronuntata iar acumularea apei face extrem de dificila traversarea pe doua roti a anumitor zone de drum. Continuam, Florin mereu in fata, eu incercand sa tin pasul; o bucata buna de drum mi-o petrec impingand bicicleta insa intr-un final apoteotic atingem varful. Asa aratam la finalul acestei manse: Avem placuta surpriza sa gasim un mic adapost de lemn care ne scuteste de asamblarea completa a cortului. Mancam la repezeala, imbracam haine uscate, asezam cortul si ne scufundam intr-un somn adânc. Asa arata tabara noastra de pe pasul Botiza in acea noapte: A patra zi, 7 august: Ma trezesc in zgomotul domol al ploii. Adapostul asta este o binecuvantare. Trezirea este totusi prematura asa ca urmand exemplul lui Florin ma afund in sacul de dormit. Facem ochi in conditii atmosferice mai putin vitrege. E timpul. Strangem tabara, imortalizam momentul in urmatoarea ilustrata: si incepem coborarea spre satul Botiza: Suntem in inima Maramuresului, una dintre cele mai pitoresti zone ale tarii, renumita pentru peisaje, ospitalitatea localnicilor si bisericile de lemn construite intr-un stil unic, recunoscut international. Cateva exemple urmeaza: Ultimele doua exemple apartin localitatii Bogdan Voda, unde am si luat pranzul. Zona merita efortul vizitarii, satul este bine intretinut si plasat intr-un cadru natural incantator. Continuarea traseului ne aduce in fata unei noi etape de catarare, de data aceasta este vorba de pasul Bocicoel, dupa iesirea din Bogdan Voda spre Visee. Urcarea nu este lunga insa este foarte abrupta. Efortul escaladarii este pe deplin rasplatit: Urmeaza coborarea spre satul Bocicoel intr-un decor marca Maramures: Se apropie seara si noi bifam Viseul de Jos in itinerariul traseului: Un exemplu de poarta maramuresana: In departare se profileaza piscurile Rodnei: Caderea serii ne gaseste la intrarea in Viseul de Sus. Aventura maramuresana isi consuma actul final: Ramane de rezolvat problema cazarii. In cautarile noastre descoperim o statie de linie ferata ingusta, de mocanita, reabilitata in scop turistic care in lunile de vara face traseul vaii Vaserului. Locul este impanzit de turisti, ultima cursa pe ziua in cauza porneste in mometul in care noi ajungem. Gasim cazare in apropierea liniei la o pensiune pe care personal am gasit-o incantatoare(avea o terasa generoasa). Sfarsim ziua cu un dus prelungit si petrecem noaptea intr-un somn trainic. A cincea zi, 8 august: Dimineata ne gaseste pe terasa pensiunii, in compania cafelei; momentul coincide cu o noua cursa de mocanita incarcata cu turisti: Urmeaza plecarea spre gara din Viseul de Jos unde vom lua trenul spre Cluj: Drumul parcurs de tren din Viseul de Jos spre Salva ofera o experienta unica. Peisaje de un pitoresc aparte se succed in ritm ametitor. Acestea vor face obiectul unei noi ture, respectiv postari. In Slava schimbam cu un accelerat care ne transporta in siguranta pana in Cluj.

De aici, cu bicicletele instalate pe portbagajul masinii, pornim spre Aiud inchizand circuitul. Final de tura ce marcheaza inregimentarea mea in randul iubitorilor de cicloturism. Harta traseului(figureaza parcursul pe bicicleta):

Mihai

Tur Toplita - Borsec - Lacul Izvoru Muntelui - Bicaz - Cheile Bicazului - Lacu Rosu - Gheorgheni - Toplita

2009-08-31T11:01:00.004+03:00

Din nou un traseu din 2008 pe care l-am parcurs în 23-24 august 2008 împreună cu Dani si Cristi. Durata traseului s-a întins pe 2 zile (sâmbăta si duminica).

Ziua 1:

Am pornit sâmbătă dis-de-dimineaţă din Cluj-Napoca cu "ţestoasa". Am pus pe ţestoasă portbagajul de haion pe care am încărcat cele doua Meride. Pentru a păstra greutatea pe haion in limite normale am încărcat mountain bike-ul lui Cristi în portbagaj (în mai mult de 4-5 bucăţi :) ).

Punctul de start cu bicicleta a fost loc. Topliţa. Am ajuns în jurul amiezii la Topliţa, am parcat maşina în zona Politiei, am montat bicicleta lui Cristi şi am pornit pe DN15 spre staţiunea Borsec.

In Borsec am făcut o pauza, timp în care am testat apa minerala din cele câteva izvoare reamenajate (ultima oara când am vizitat Borsec-ul cam trebuia sa cauţi izvoarele printre bălării). Cu provizii suficiente de apa plina de minerale atât de necesare corpului am repornit spre Lacul Izvoru Muntelui.

Dupa ce am intrat in jud. Neamţ, Dani a observat un punct de "atracţie turistica" locala unde am savurat o bere, privind alături de Nea Gicuta la toţi cei care goneau la drumul mare. (Nea Gicuta savura un lichid de o culoare roşiatică cu origini cel puţin dubioase). Am repornit spre coada lacului trecând prin loc. Calugareni si Poiana Largului.

Cele doua localităţi sunt situate pe malul Lacului Izvoru Muntelui care ofera nişte peisaje plăcute.

Pe inserate cu multiple opriri pentru realimentare cu apa sau pentru a admira peisajul am ajuns în loc. Hangu unde am găsit o pensiune pentru a înnopta. Pentru a ajunge in Hangu am cotit la stânga de pe DN15 pe DJ155K (undeva la aprox. 2km de loc. Chiriteni). Pe DJ155k am parcurs doar câteva sute de metri.
In total au fost aprox. 80 km în prima jumătate de zi.

Ziua 2:

A doua zi am pornit destul de dimineaţa pentru ca nu mai era cazul sa o lungim. Am aproximat cam 120 de km de parcurs pentru a putea completa turul şi pentru a ajunge la ţestoasă. Vremea de dimineaţă a fost ceţoasă, lucru care se regăseşte pe deplin în claritatea pozelor pe care le-am făcut.

Traseul pe marginea Lacului Izvorul Muntelui este foarte plăcut cu urcuşuri si coborâşuri scurte.
Am ţinut DN15 pana in loc. Bicaz unde am virat la drepta pe DN12C.

Traficul auto a fost relativ scăzut pana in zona Cheilor Bicazului unde era o îngrămădeală de oameni şi de maşini parcate aiurea. Toţi doreau sa surprindă un cadru cu cheile şi cu familia pe care sa-l duca victorioşi acasă. Unii nu erau deloc egoişti doar sa "fure" cadre, ci mai lăsau şi naturii câte un ambalaj sau câte un micuţ animal de companie (PET). Am profitat de avantajul oferit de biciclete şi ne-am strecurat printre maşini pana la tunelul lacului (bineînţeles cu cateva opriri pentru surprinderea momentelor pe care le trăiam).

La Lacu Roşu am dat peste o puzderie de lume. Se stătea la coada pe ponton pentru clasica plimbare cu barca printre cei câţiva buşteni tipici Lacului Roşu. Datorita îmbulzelii si mirosurilor de prăjeala şi sfârâială care ne biciuiau nările am scurtat considerabil durata vizitei. Dupa ce am studiat harta expusa la fata locului şi am identificat potenţialele puncte turistice din zona pe care le-am putea vizita într-o eventuala vizita viitoare, am surprins câteva cadre si am plecat spre Gheorgheni.

Pana în Gheorgheni drumul este superb cu o coborâre plăcuta. La intrarea în Gheorgheni norii de pe cer nu prevesteau lucruri prea bune. Fiind cam rupţi de foame am decis sa luam masa la un restaurant - terasa aflat la ieşirea din Gheorgheni spre Topliţa (DN 12). Mâncarea a fost buna, cu specific unguresc, din păcate nu mai reţin numele locaţiei.

Cu stomacul aranjat am pornit spre Topliţa (norii deja erau negrii pe cer). Ploaia se vedea undeva în stânga drumului spre Topliţa. Am mărit puţin ritmul (spre protestul stomacului nostru) în speranţa ca vom putea sa ocolim ploaia. N-a fost sa fie deloc asa şi în zona loc. Lazarea ne-a prins furtuna. Pot sa zic ca în 300-400 de metri am fost uzi leoarca. Ne-am oprit sub primul copac găsit şi ne-am pus pelerinele. Din păcate pelerinele erau un detaliu nesemnificativ pentru furtuna de afara. Am cautat şi alte elemente de protecţie. Am găsit o placa de polistiren pentru izolaţii termice cu dim. 100cm*50cm pe care am folosit-o cu succes relativ redus pe post de pavăză împotriva ploii. Vântul care bătea zdravăn făcea ca ploaia sa lovească din toate direcţiile.

Dupa ce s-a mai liniştit vremea am plecat mai departe cu încălţările pline de apa. Un sentiment interesat este cel când pedalezi şi apa iasă datorita presiunii prin toate orificiile din dotarea încălţărilor. Cristi, din motive personale s-a detaşat de "pluton" şi a luat-o cu mai multa "încredere" decât mine si Dani spre Topliţa. Restul traseului a fost destul de întunecat datorita vremii rele si a perioadelor de ploaia mocăneasca.

In jurul orei 19 am ajuns la ţestoasă după ce parcurseserăm aprox. 125 km.

In final nişte concluzii ar fi:

1. Deşi ne-am echipat cu cort şi saci de dormit, aceste lucruri nu sunt necesare pentru ca se poate găsi relativ okay cazare.
2. Traseul atât in jurul Lacului Izvoru Muntelui cât şi în zona Cheilor Bicazului şi a Lacului Roşu este foarte plăcut.

Harta turului este:

Bike route 402290 - powered by Bikemap

Florin

Intregalde - Lacul Iezer

2009-07-27T12:13:00.003+03:00

La sfârşitul lui iulie, într-o sâmbătă, am făcut împreuna cu Florin o tură pe langă casa, prin Apuseni cu bicicletele.
"Dis de dimineata" (pe la 12:30) am încarcat ţestoasa cu bicicletele si la ora 13:00 eram in Galda de jos (cam 20 de km din Aiud pe E81, spre Alba Iulia), puctul de pornire al traseului.
Am trecut prin Cheile Intregalde unde niste concetăţeni frigeau carnea pe gratar asa ca ne-am vazut de drum fara a face pauza. Învinsi de caldură şi inspiraţi de un grup de copii care şi-au facut un baraj in apă, ne-am răcorit şi noi un pic in vale. In satul Întregalde am oprit la punctul de informare turistică dar din pacate era inchis sambata la ora 14:00. Oare la ce ora s-au gandit ei ca trec turiştii pe acolo? Luni dimineată la 9?
In satul Necrileşti, traseul marcat dupa care mergeam urca cam brusc pe deal.
Am apelat la înţelepciunea localnicilor care ne-au asigurat ca este un drum mai bun "un pic mai sus" şi am ajuns pe drumul acesta:
In varful dealului, o ciurda de vite ne-a salvat de cautarea traseului, si cu bunavointa ciurdarului eram "back on track". Am trecut pe langa o superba herghelie de cai si am fost fugariti de câţiva câini ciobaneşti.
Intr-un final am ajuns la lacul Iezer, ultimul obiectiv al traseului.
De la lac urmeaza o coborare mai periculoasa unde personal am facut cunostinta cu pamântul, apoi cu 100 de metri înainte de începerea drumul asfaltat Florin s-a ales cu o pană. In momentul acela ne-am dat seama ca nu aveam camera de rezerva asa ca am vulcanizat camera "bolnava" pe loc urmarind procedura ISO implementată si testată cu un an in urma.
A urmat un sprint de aprox 25 de km prin Ighiel, Ighiu, Cricau pana in Galda de Jos unde ne astepta ţestoasa.
În total au fost 75 de km pe care i-am facut in aproximativ 7 ore. Harta traseului:

Bike route 657404 - powered by Bikemap

Dani

Aiud - Alba Iulia - Valea Frumoasei - Valea Lotrului - Valea Oltului - Transfăgărăşan - Bâlea Lac - Valea Hârtibaciului - Copşa Mica - Teius

2009-06-11T00:28:00.003+03:00

Acesta este un traseu făcut intre 3 și 8 August 2008. E mai vechi, dar e destul de interesant și-l recomand oricui s-a gândit vreodată sa-l încerce cu bicicleta. In aceasta tura am fost împreună cu Dani. Desfășurătorul traseului arata astfel:
3 August: Pornire din orașul Aiud (inițial am dorit sa incepem traseul din Cluj Napoca - Ciurila - Petreştii de Jos - Buru - Valea Aiudului - Aiud), pentru a evita traficul am încercat sa folosim drumuri cât mai puțin circulate de mașini. Pentru asta am pornit prin satele de pe malul drept al Mureşului. Am am ajuns aproape de Teiuş având o pana la activ. Aici am hotărât sa abandonam drumurile ferite prin sate care ne-ar fi dus în oraşul Sebeş și am continuat pe drumul E81 pana în Sebeș. Din Sebeş am continuat pe DN 67 C (cunoscut în folclor sub numele de Valea Frumoasei) pana la 4-5 km înainte de lacul Tău. Aici am pus prima oara cortul (din lipsa de ceva mai bun).
Nu pot sa va zic exact numarul de km parcurși dar cu aproximație ar fi cam 75 km.

4 August: Ne-am trezit de voie, am strâns calabalâcul și am pornit spre Lacul Oașa.

La amiaza am poposit la Cabana Oașa, unde am rămas plăcut surprinși pentru ca am putut servi o ciorba buna. Pe traseu am văzut si următoarea opera:
A urmat coborârea spre Obârșia Lotrului printr-o zona care arata cam asa:
A urmat trecerea din jud. Alba în jud. Vâlcea si sosirea la coada lacului Vidra.
In stațiunea Vidra, imaginile sunt dezolante în afara câtorva "vile" care sunt în circuitul sindicatelor. La o astfel de vila am dormit. Exista și apa calda intre orele 20-23 si 8-10 (aprox 65 km).

5. August: Trezirea devreme. Am lăsat Vidra în urma îndreptându-ne spre stațiunea Voineasa. Traseul presupune câțiva km de urcare după care o coborâre foarte plăcută.
Din staţiunea Voineasa ne-am indreptat spre oraşul Brezoi pe Valea Oltului. Profilul drumului e lejer. La Mâlaia lacurile arata destul de bine.
Din Brezoi am urmat E81 (Valea Oltului) spre Sibiu (drum aglomerat cam 8 km). In zona loc. Copaceni am luat-o spre est către comuna Perisani şi apoi spre Sălătrucu. Drumul este foarte liber (combinat drum pietruit cu asfalt). Atenţie! în sate se striga "Gumi-gumi" după biciclişti. Seara ne-a prins în comuna Sălătrucu. Am căutat o pensiune şi am găsit în cele din urma. Se poate dormi cu toata încrederea la pensiunea d-nei Iordache (95 km).
6 August: Plecare din Sălătrucu direct peste un deal, drum de pamant, lipsă indicatoare. Am ajuns cu succes in comuna Arefu dupa care pe DN7C (Transfagarasan). A urmat urcarea pana la Vidraru.
Lacul Vidraru va recomand sa-l ocoliţi pe drumul din partea stângă, drum din piatra si pământ foarte liber. De la Vidraru am pornit ascensiunea spre Bâlea. Totuşi seara a trebuit sa poposim la cabana Capra (1585 m) (60 km).
7 August: Plecare dis-de-dimineaţă spre Lacul Bâlea. Am facut o scurtă pauză la baza de salvamont de la cota 2000 apoi pe malul lacului.

De la Lacul Bâlea e cea mai frumoasa coborâre pe care-am făcut-o vreodată. Am făcut câteva opriri, cea mai lunga la Cascada Bâlea. Am continuat coborârea pana în Cârţişoara si apoi am ajuns la intersecţia cu drumul E68. Am urmat E68 în direcția Sibiu pentru câțiva km. Am părăsit E68 in zona satului Colun (in dreptul unui lac). Din Colun am urmat niste drumuri (poate poteci e mai corect) de pământ în direcţia N, pentru a ajunge în loc. Fofeldea. Pe dealuri am avut mici aventuri (3 pene, probleme de navigaţie).

Nu am ajuns în Fofeldea, dar bazat pe indicaţiile unui cioban (şi ale dulăilor lui) am ajuns în satul Hosman. Din Hosman am urmat drumul judeţean 106 spre loc. Agnita. Starea tarii sasilor este destul de rea. Case frumoase cândva sunt pline acum de "români vechi" dispusi in orice moment sa se arunce in fata bicicletei.

Seara am poposit in Vecerd. Nu existau facilitati de cazare deci am montat cortul. Magazinul satesc ofera bere, paine si.......cam atat (adica poti incerca inca cateva produse pe propria raspundere) (cam 65 km).

8 August: Împachetare dis-de-dimineaţă. Am urmat drumul spre stanga spre Şeica Mare. Din Şeica Mare urma sa mergem spre Şeica Mica - Blaj - Teius si apoi spre Aiud. Din motive obiective am decis sa ne îndreptam spre Copşa Mică. Din Copşa Mică am luat trenul până în Teiuş. Din Teiuş am continuat pe bicicletă pe drumurile comunale de pe malul drept al Mureşului pana la Aiud (50 km).

Harta traseului:

Bike route 678175 - powered by Bikemap

Florin

Trascău si Valea Arieşului

2009-05-20T15:53:00.021+03:00

Marţi şi miercuri (21 şi 22 aprilie 2009) am făcut o tură cu pornire din Aiud in Munţii Trascău cu retur pe Valea Arieşului.

Ziua 1: Aiud - Râmeţ - Ponor - Mogoş - Abrud - Câmpeni.
De la Aiud pana la Râmeţ e o urcare de 20 de km pe drum judeţean (cred) puţin circulat de maşini. După un mic popas la izvorul din Râmeţ
drumul ocoleşte varful Pleaşa (1250 m) şi merge relativ pe curba de nivel pană în Ponor. De aici este o panoramă superbă asupra Cheilor Râmeţului.

Din Ponor se coboară spre Geogel pe drum forestier, apoi e o urcare si coborâre spre Mogoş. Drumul merge pe o vale prin câteva sate aproape părăsite. In Mogoş se urca pana la marginea rezervatiei Poiana Narciselor de la Negrileasa apoi urmeaza coborare pana in Abrud si mai departe spre Câmpeni unde am innoptat la o pensiune (Rivaly). In total 94 de km, 7h 30m de pedalat efectiv cu o viteza medie de 12.5 km/h.

Ziua 2: Câmpeni - Buru - Aiud.
Coborare pe valea Ariesului, pe traseul mocaniteti pana la Buru. Traficul nu este foarte aglomerat, nu sunt tir-uri, si peisajele sunt superbe. Din Buru drumul urca incet pana in Coltesti. Aici am mancat la o pensiune deosebita - Conacul secuiesc.

Apoi urmeaza o coborare prin Cheile Aiudului. Total 96 km.
Harta traseului:

Bike route 403323 - powered by Bikemap

Dani