Transcălimani

Anul acesta în concediu ne-am decis sa facem o ieşire în zona judeţelor Harghita şi/sau Covasna. In cele din urma a ieşit o tura în Harghita şi Suceava, în zona Munţilor Călimani şi ceva din Ceahlău. Punctul de start a fost Topliţa. Am ajuns cu ceva peripeţii luni, în jurul orei 17:00, la Topliţa. După înhămarea căluţilor am pornit în direcţia Borsec spre Topliţa Secu unde se afla una dintre intrările în Parcul Naţional Călimani. Drumul asfaltat se sfârşeşte chiar în intersecţia cu drumul spre parc. De aici drumul urca pe râul Topliţa. În primii câţiva km am întâlnit tabere de nomazi, cu bighidii înhămaţi la "caleşti", veniţi sa se bucure de roadele naturii. După aproximativ 10 km am dat de un schit pe partea dreapta a drumului. Deoarece începea sa se insereze şi văzând un loc drept pentru "Hotelul Clorofila" am decis sa aşezăm tabăra.

A doua zi, după strângerea calabalâcului am plecat mai departe. Dacă pana în Poiana Puturosu urcarea a fost lina, de aici a trebuit sa sfârnim din schimbătoare. Peisajul e încântător, cel puţin pentru mine, faptul ca vad pădure de brazi-străjeri peste tot, este suficient. Făcând o paranteză, drumul pe care l-am urmat poartă şi denumirea de Transcălimanul, acesta urmând ruta Topliţa - Poiana Puturosu - Lacul Iezer - Staţia Meteorologica de pe Vf. Reţitiş - Gura Haitii (cam 43 de km). Din Poiana Puturosu, drumul urc[ spre nord urmând Pârâiaşul Puturosul, afluent al Topliţei.
Drumul te duce pe partea stânga pe lângă Piciorul Puturosului(1461) şi pe partea dreapta pe lângă Stâncile Deluţului(1530). Am scris ca "te duce" pentru ca pe noi în acea zi de marţi nu ne-a mai dus deoarece Mihai a reuşit sa "execute" o defecţiune la bicicleta care ne-a obligat sa renunţăm la "ascensiune" şi sa revenim pana seara în Topliţa. Aici, pe strada Sportivilor, în spatele unor blocuri am dat peste un băiat de milioane, care împreună cu familia lui a înjghebat un mic service şi un magazin de biciclete (il rog pe Mihai sa ma ajute cu numele lui, ca nu-l mai reţin). Cert e ca omul nostru a reparat bicicleta la un preţ de dumping, dar se impunea schimbul cat de rapid al lanţului, schimbătorului spate şi a urechii de prindere a schimbătorului.
Seara a reuşit şi Dani sa ni se se alăture iar miercuri am luat din nou drumul în piept.
De data aceasta am reuşit sa depăşim distanta parcursa cu o zi înainte şi cu câteva averse de ploaie sa ajungem la Lacul Iezer situat la altitudinea de 1730 m. Acesta are o suprafaţă de 1500 mp, o adâncime maxima de 5 m şi este de origine glaciara.
Ceea ce ii da, după părerea mea, un farmec aparte Lacului Iezer sunt rămăşitele lemnoase de ceea ce cred eu ca este Pinus Mugo. Acestea se găsesc într-un colt pe suprafaţa lacului.
După o pauză de vitaminizare cu afine chiar la coada lacului am pornit spre Vf. Reţitiş(2021) unde speram sa putem înnopta la staţia meteorologică. În drum spre vârf avem ocazia sa vedem o realizare abominabila a regimului dinainte de 1989: exploatarea de sulf din Călimani, care furniza sulf siderurgiei româneşti.
Pe fundal în apus se zăreşte Vf. Pietrosul(2100) din Călimani. Impresionaţi de grămezile de roci vulcanice am surprins şi un cadru cu echipa:
Pe inserate am ajuns la staţia meteorologica unde meteorologul şef al staţiei, un domn de nota 10, ne-a oferit cazare şi posibilitatea de a savura împreună cu Dani o bere "la înălţime". Staţia se afla pe Vf. Reţitiş, la nord oferind o deschidere spre fosta exploatare de sulf iar la vest una spre Vf. Pietrosul si Vf. Negoiul Unguresc. Din pacate Vf. Negoiul Romanesc nu mai exista, el fiind macinat de fosta exploatare de sulf in patru halde de steril botezate: Puturosu, Ilva, Pinu şi Dumitrelu.
A doua zi am început coborârea spre Neagra Sarului admirând peisajul de vis care ni se deschidea la tot pasul:
După principiul una calda, una rece, după ce am admirat vârfurile, am servit masa verde (afine), drumul te duce preţ de câţiva km prin fosta exploatare de sulf. Cred ca următorul cadrul este edificator:
De aici drumul coboară destul de rapid prin aşezările omeneşti: Gura Haitii, Neagra Sarului, şi Panaci. După o întâlnire spontana şi scurta cu un bătrân cicloturist, atras de steagul romanesc purtat cu mândrie de Mihai, am continuat pe drumul judeţean 174 spre Bilbor. Drumul spre Bilbor trece prin Drăgoiasa şi Gura Glodului.
Deşi se insera şi corpul simţea acest lucru, sfârşitul zilei avea sa ne ofere 2 surprize: una mai puţin uşoară şi una foarte plăcută. Din satul Glod am urcat un "tătuc" de deal care cel puţin la momentul respectiv părea sa ii sufle foarte puternic în ceafa Transfăgărăşanului din iunie. Norocul nostru e ca a fost de lungime scurta. Totuşi în vârf am fost răsplătiţi din belşug cu afine negre şi roşii (incomplet coapte).
Seara ne-a prins coborând spre Bilbor. Realizările autorităţilor care au activat şi activează în domeniul turismului sunt colosale in Bilbor: n-am găsit nici un panou informativ despre apele minerale din zona. Pe întuneric am continuat drumul spre Toplita - Secu trecând când pe asfalt perfect, când pe piatra cubica, când pe drum din piatra de calcar. Înainte de a ieşi la intersecţia dintre DJ174A şi DN15 am dat din nou prin tufe de taberele de nomazi care probabil frigeau găinile culese din zona. La final de tura am înnoptat într-o căsuţa la campingul de la Topliţa - Secu (îl recomand cu căldură pentru cei puşi pe drum).
Ciclocomputerul meu arata o lungime de aproximativ 115 km pentru traseul realizat.

Harta traseului:

Bike route 679184 - powered by Bikemap