vineri, 17 decembrie 2010

Salzkammergut - Mondsee

Pentru concediul de vară din anul acesta am avut 2 obiective principale: bicicleta şi apa. Pentru a le combina am ales regiunea Salzkammergut din Austria.
Drumul până la faţa locului l-am facut in 2 zile, cu înnoptare in Viena, la camping. Pentru aceasta am ales campingul Neue Donau datorită pozitionarii ceva mai centrale. Aici am avut plăcuta surpriză de întâlni şi alţi români veniţi în Austria pentru a bicicli - o maşina din timiş cu 3 biciclete pe ea. Ţinta lor era Donauradweg. De asemenea in camping erau si alti cicloturisti veniţi cu maşina, rulota sau chiar numai pe bicicletă. Alegerea campingului nu a fost cea mai inspirată, datorită zgomotului făcut de maşinile care circulau prin intersecţia de autostrăzi din imediata apropiere. Aveam în plan şi vizitarea Vienei cu bicicleta, dar ploaia ne-a făcut să ne răzgândim.
A doua zi am parcurs cei 300 de km ramaşi până la Mondsee. Aici am intrat în primul punct de informare pentru turişti unde am primit o hartă cu traseele de bicicletă din zonă şi cu locaţia campigurilor. Am ales AustriaCamp, situat pe malul lacului la aproximativ 1 km depărtare de drumul principal.
După ce ne-am instalat în zona de corturi - foarte bine delimitată de cea pentru rulote, am decis să explorăm zona lacului. Turul lacului are cam 25 - 30 de km.
Rulote
Corturi
Pista separată pentru biciclişti nu începe chiar de lângă camping, astfel încât suntem nevoiţi să împărţim drumul cu maşinile câţiva kilometri. Abia apoi observăm apariţia unei piste pe partea stânga a drumului, pe trotuar. Rutele din zona sunt marcate vizibil - St. Wolfgang e destinatia pentru urmatoarea zi.
În scurt timp am în faţă imaginea distanţei dintre Austria şi România (nu vorbesc de distanta în km):
Pe când la noi celebrul tunel de la Bâlea nu este nici măcar iluminat la ei există tunel separat pentru pietoni şi biciclişti. Tunelul este construit astfel încât din cand în cand ai cate o porţiune de unde poti admira lacul

Tunelul este la baza muntelui din stânga în poza de mai sus, chiar pe malul laclului. Dupa tunel, drumul trece peste un canal care leaga lacul Mondsee de vecinul lui Attersee, si apoi se desparte de şosea şi intră în pădure. Cate sute de metri de urcare si avem o panoramă splendidă asupra lacului
Pe parcursul turei am întalnit foarte mulţi biciclişti: familii (mama, tata si copii) echipati toti cu acelasi tip de tricouri, oameni mai in varsta 50+, tineri, unii cu bagaje pentru mai multe zile alţii doar cu o cursiera....
Majoritatea locurilor de access la lac sunt proprietati private - am aflta ulterior ca întreg lacul Mondsee este proprietate privată - dar exista şi câteva plaje publice amenajate de unde poti sa ajungi la lac. Mie personal nu mi-a displăcut aspectul acesta şi cred că este unul din motivele pentru care regiunea respectivă arată perfect, dar cei care sunt mai rebeli s-ar putea simţi îngrădiţi.
In centrul orăşelului am avut placerea sa încerc una din berile de tradiţie din Austria - Wieselburger Bier.
Ziua s-a încheiat pe malul lacului, unde lânga cortul nostru mai apăruseră 2 corturi cu tineri cehi (cred) gata de distractie şi un cort cu 2 cupluri de suedezi.

marți, 16 noiembrie 2010

Răcătău - Mărişel - Măguri

Week-end + soare + hartă = bicicletă
Cum toamna s-a instalat şi padurile de foioase şi-au pierdut culoarea, am ales un traseu care să ma ducă la înălţimi unde se întâlneşte bradul veşnic verde. Am pornit de la intrarea în Măguri-Răcătău, pe drumul generalului în sus, până în Mărişel. Primii 5 km sunt cei mai dificili, pentru ca se urcă cam 500 de m pe verticală.
Defileul Răcătăului
Mărişelul
Partea buna e că după ce ai ajuns sus nu mai prea este de urcat şi poţi sa te bucuri de peisajele oferite de cei 1200 de metri la care se află comuna.
Am trecut de intersecţia cu drumul care duce la Muntele Ijar şi am continuat pâna în centrul comunii, întocmai ca în urmă cu un an.
La intersecţia cu drumul asfaltat care coboară la Tarniţa am luat direcţia Beliş. După scurt timp am întâlnit şi verdele pentru care am urcat
La intrarea în Parcul natural Apuseni se află monumentul Crucea Iancului. Acesta a fost ridicată în cinstea a 500 de moţi în frunte cu Avram Iancu care au câştigat o bătălie împotriva unei armate 3000 de maghiari în timpul războiului pentru independenţă. Aici a fost şi locul unde am părăsit drumul asfaltat şi am continuat prin stânga monumentului. Drumul coboară printr-o pădure de brazi 
până la valea Răcătăului.
Spre dezamăgirea mea, pe coborârea aceasta am avut mai multe ocazii să descopăr gunoaiele rămase în urma culegătorilor de afine. Peisajul e înfiorător şi dezolant. Fiecare poiană şi luminiş de pe marginea drumului e o marturie a trecerii nomazilor. Mai îngrijorător e faptul ca i-am văzut desfăşurândui activitatea şi în Călimani, în tot Muntele Mare şi cine mai stie unde. Nu vreau sa pun poză cu dezastrul pe blog, dau doar un link edificator. Întrebarea ar fi: Ce e de facut? Nu stiu daca o acţiune de genul Let's do it Romania ar fi soluţia pentru că la anul se coc din nou afinele.
Odata ajuns în vale am din nou ocazia sa urc până în satul Măguri. Aici am văzut o altă lovitură dată Parcului natural: dezpăduririle
Există şi o parte pozitivă, drumul care coboara de la Măguri la Răcătău până la barajul de la Someşul Rece se modernizeaza şi probabil în curând o să fie asfaltat.
Ziua s-a incheiat cu un snake-bite la roata din spate şi cu un apus memorabil
Traseul:
Bike route 755735 - powered by Bikemap 

miercuri, 13 octombrie 2010

Masivul Gilau - Muntele Mare

Vremea nu era tocmai ideala pentru cicloturism în primul week-end din octombrie, dar încurajat de entuziasmul Cristinei şi a lui Vlad, am pornit într-o tură de creastă a masivului Gilau - Muntele Mare.
Punctul de pornire a fost din nou Gura Râştii, pe valea Someşului Rece, unde începe urcarea spre Mănăstirea Muntele Rece.
După câteva curbe apare un semn care indică Mănăstirea Muntele Rece 8 km, dar ceea ce nu indică sunt cei 500 de m pe verticală. Câteva curbe de nivel mai sus schimb simultan foaia faţă de pe 2 pe 1 şi spate de pe 1 pe 3 şi în acel moment schimbătorul de viteze a intrat la spiţe si "s-a dat peste cap". Am început sa meşteresc la el împreună cu Vlad sperând să nu fi cedat şi după ceva vreme l-am adus într-o stare de relativă funcţionare - schimbătorul avea un joc şi nu mai putea fi folosita foaia 1. Am suspectat noul lanţ achiziţionat cu 2 zile înaintea turei ca fiind responsabil de incident datorita faptului ca era mai lung decât precedentul lanţ, acesta era recomandat pentru biciclete cu 7-8-9 pinioane, eu având 7.
Încet, încet am ajuns la mânăstire unde ne-am uşurat bagajele şi ne-am îngreunat burţile. De aici am putut admira valea Ierii pe unde am avut o prima tentativă de a cuceri Muntele Mare:
A urmat coborârea mai abruptă până în Valea Ierii si apoi am dat de asfalt şi am pedalat până în Băişoara. De aici începe urcarea spre staţiunea Muntele Băişorii, unde plănuisem sa înnoptăm. După ceva vreme simt că roata spate este moale dar nu vreau să recunosc că am pană astfel că mai bag câteva pompe în ea şi pornim mai departe. După încă ceva km, la ieşirea din satul Muntele Băişorii, unde începe urcarea, hotărăsc să schimb camera. Scot din cauciuc spinul care a cauzat pana şi montez camera de rezervă, dar după câteva sute de metri şi aceasta cedează - acasă am descoperit că ventilul scăpa aer - astfel încât am fost nevoit sa vulcanizez camera pe care tocmai o dădusem jos.
Pe întuneric am ajuns în staţiune şi ne-am cazat la pensiunea Montana alături de un grup de turişti din ţara vecină şi prietenă, veniţi să se dea cu ATV-uri.
Dimineața am încercat să ne interesăm la salvamont de starea traseelor pe care urma să le parcurgem, dar omul care era de serviciu nu mai fusese în zonă de 2 ani, aşa că tot harta şi localnicii ne-au ajutat în labirintul de drumuri forestiere din Apuseni.
Urcând spre Vârful Buscat (1676m) am observat că roata spate frecă de unul dintre saboţii de frână. Am aflat după ce am revenit din tură că cedase axul din roata spate.
Ceaţa deasă nu ne-a prea lăsat sa admirăm panorama de pe Buscat și de pe Muntele Mare dar ne-am bucurat de o recoltă bogată de merişoare.


La un moment dat ceaţa ne-a lăsat să vedem pentru câteva clipe culmile de pe partea cealaltă a văii Ierii pe unde urma să trecem:
Din Vârful Muntele Mare trecem prin șaua Prislop (1620 m), locul unde intenţionam să ajungem în tura din iulie de pe Valea Ierii:

Trecem pe lânga Piatra Groşilor (1756) şi întâlnim un om misterios cu doi câini care ne-a indicat un fel de scurtătură - o coborâre pe o coamă de deal, printre afine, brazde de pământ râmate de porci mistreţi şi brazi.
Am traversat un pârâiaş şi am ajuns pe drumul vizat care ducea în şaua "la Tina".
De aici a început din nou o urcare spre Vârful Dumitreasa (1638 m), o uşoară coborâre şi apoi ultimul urcuş al zilei până la Cercul Dobrinului (1616 m). De aici au urmat 20 de km de coborâre (din care ultimii 5 pe un asfalt impecabil). Am mai oprit sa admiram panorama asupra văii Someşului Rece cu satul Mărişel pe cealaltă culme.

Traseul:

Bike route 717587 - powered by Bikemap

luni, 27 septembrie 2010

Transalpina - Munții Parâng

Toamna aceasta am profitat de ultimele zile mai călduroase şi am reuşit sa facem împreună cu Vlad si Cristina o ieşire pe şoseaua Transalpina, DN 67C, care leagă mun. Sebeş (jud. Alba) de oraşul Novaci (jud. Gorj). Lucru interesant este faptul ca drumul trece prin munţii Parâng urcând pana la altitudinea de 2160 m.
Am pornit de la Obârşia Lotrului (jud. Vâlcea), iar ca punct intermediar am stabilit Staţiunea Rânca în Gorj. Iniţial stabilisem să pornim de la Lacul Oașa, dar datorită faptului că drumul de 23 de km de la Lacul Oașa pană la Obârşia Lotrului este în mare parte asfaltat şi datorita faptului ca eu mai parcursesem cu Dani acest drum pe bicicletă i-am convins pe cei doi sa pornim de la Obârşie. De la Cabana Obârșia Lotrului de unde am parcat maşina am pornit spre Petroşani, la doar 2-3 km am virat la stânga și drumul a început sa urce pe valea râului Lotru. Aici, Lotrul nu este mai mare decât un pârâu de 3-4 metri lăţime.
După doar încă câţiva km. drumul se intersectează la dreapta cu un alt drum, care poarta marcajul cruce roşie şi care duce la Lacul Câlcescu (1940m), o derivaţie la stânga a acestui drum pe un afluent al Lotrului duce şi la Lacul Cărbunele. Noi nu am urmat acest drum ci am continuat la stânga pe DN67C. În următorii 3 km drumul urca cam 7 curbe de nivel. Peisajul începe sa arate din ce în ce mai bine:
Transalpina trece de mai bine de un an prin ample lucrări de reamenajare şi porţiunile asfaltate se întretaie cu porţiuni la care doar terasamentul drumului este refăcut. Ajunşi la altitudinea de peste 1800 m, golul alpin începe să se facă simţit.
Deşi refacerea şi asfaltarea drumului este un câştig pentru români şi poate şi pentru turismul care speră sa aducă deopotrivă străini şi români în zonă, în ceea ce priveşte cicloturiştii, aceştia cred că vor trebui sa fie mult mai atenţi la puii de Schumacher care conduc prin zonă sau la fel de periculoşii, dar mult mai simpaticii şoferi furaţi de peisaj.
În jurul altitudinii de 1915 m am ajuns la intersecţia cu un drum care coboară foarte lin spre zona Munţilor Latoriței. După cum arată zona şi drumul, o ieşire în aceasta zonă a urcat multe poziţii în lista "to do" din 2011. În mai puţin de 1 km, se deschide o zona cu vedere amplă spre bazinele Latoriței, Latoriței de Mijloc şi spre M-ţii Muntinului, unde am profitat de o jumătate de ora de răgaz pentru a ne imprima pe retină peisajul.
De aici am continuat spre Vf. Cărbunele II, la poalele căruia se pot observa 2 mici lacuri, care se numără printre sursele Latoriței de Mijloc.
Drumul continua spre Vf. Muntinului (2113m) şi coboară undeva la peste 150 de metri pe verticala pentru a reveni cu o ultima urcare susţinută spre Pasul Urdele (2160 m).
Urcarea este un bun prilej pentru a admira peisajul cu Vf. Mohorul pe fundal.
În Pasul Urdele situat lângă Vf. Urdele (2228 m) am mai găsit încă nişte mici urme de zăpadă. Din Pasul Urdele drumul mai parcurge 2 km în judeţul Vâlcea, de unde se zăresc, mici precum nişte furnici, cabanele din staţiunea Rânca. Intrarea în jud. Gorj întâmpină călătorul cu Vf. Păpuşa, din zona căruia pe versantul sudic, se amenajează o pârtie de schi de câteva sute de metri.
Pârtia are baza chiar la ultima curba înainte de intrarea nordica în Staţiunea Rânca.
Nu vreau sa supăr pe cei din zonă, dar la Rânca planul de dezvoltare zonala a permis construirea unor cabane private sau în scop comercial, majoritatea lipsite de un design specific montan. Cred ca unicul scop a fost acela de a aduce bani dezvoltatorilor pe seama unor "turişti" veniţi în principal pentru a consuma băuturi cu "temperaturi înalte" şi mititei fără număr, fără număr.Regula este întărită şi de cele câteva excepţii din zona.
După o masa binemeritata am încheiat ziua cu sforăit. A doua zi a urmat întoarcerea spre maşină exact pe acelaşi traseu. Din păcate dimineaţa destul de răcoroasa ne-a întâmpinat cu o pălărie de ceata pe Vf. Păpuşa.
Urcarea spre Pasul Urdele a reuşit sa "încingă"motoarele. Sus a trebuit sa schimbăm tricourile pentru a nu simţi frigul pe coborârea spre Lotru. În ceea ce privește coborârea, aceasta este de vis, zonele asfaltate permit intrarea cu viteză în şicane, iar în celelalte zone este binevenit să fii pe un mountain bike.
După ce am coborât spre 1850 m, ceaţa a dispărut şi drumul spre maşină nu a durat mai mult de o ora.
Traseul iniţial stabilit îl ataşez mai jos, recomand cu căldură începerea lui cel puţin de la Lacul Oașa, iar dacă timpul permite, chiar din Sebeş:

Bike route 700043 - powered by Bikemap

Florin L.

marți, 14 septembrie 2010

Muntele rece - Chicera lui Matei

Duminică m-am bucurat din nou de harta cu trasee de bicicletă în jurul Clujului. Dacă cu o lună în urmă am făcut traseul de pe creasta dintre cele doua Someşuri, acum ţinta mea a fost creasta dintre Someşul Rece şi Valea Ierii. Harta oferă mai multe trasee în aceasta zonă, dar nici unul din cele "predefinite" nu m-au mulţumit, aşa că m-am hotărât să combin mai multe trasee şi să mă decid la faţa locului pe unde să o iau în funcţie de cum evoluază lucrurile.
Ca punct de plecare am ales valea Someşului Rece la intersecţia cu drumul care urcă la mănăstirea Muntele Rece. Traseul începe cu o urcare susţinută spre sud pe asfalt, trece de intersecţia cu drumul care şerpuieşte spre manastirea Muntele Rece si continuă prin satul Mătesti. Dupa ieşirea din sat asfaltul dispare şi îşi fac apariţia coniferele.
Altitudinea deja se scrie cu 4 cifre dupa doar 8 km (am pornit de la aproximativ 500 m altitudine), dar peisajele idilice ma duc cu gândul la cabana de la munte unde mi-ar plăcea să ma retrag la bătrâneţe.

Drumul merge pe lângă pârâul Râsca Mare in direcţia vest paralel cu valea Someşului Rece, trece pe langa varful Muntele Rece (1223m) astfel încât am ocazia să văd pe versantul vecin satul Mărişel şi traseul de care pomeneam mai sus pe care l-am parcurs in urmă cu o lună. Pe drum sunt cel puţin 3 izvoare care ma ajuta sa fac faţă temperaturii ridicate.
Aici natura mă răsplăteşte din plin cu afine si merişorare.
De la Chicera lui Matei (1409m) plănuiam să încep coborârea dar farmecul peisajelor şi a traseului m-au făcut să nu-mi dau seama că  am ratat drumul care cotea dreapta spre Măguri-Răcătău aşa că am continuat pe drumul meu admirând peisajele.
Din fericire un localnic m-a lămurit că ma îndreptam spre cătunul Dobrin şi mi-a indicat un drum pe care se poate coborî în Măguri-Răcătău. Am trecut de nişte cai care-mi blocau calea şi priveau nedumeriţi animalul pe 2 roţi care trecea pe langa ei
M-am mai oprit pentru o clipă să admir capiţele de fân aşezate parcă cu mâna.
Am ajuns în satul Măguri-Răcătău unde am fost întâmpinat de câţiva tineri cu tradiţionalul salut: "Ţi se-nvârte roata!" şi de aici am coborât pe valea Someşului Rece până la punctul de plecare.
Harta traseului

Bike route 696976 - powered by Bikemap 

marți, 31 august 2010

Transcălimani

Anul acesta în concediu ne-am decis sa facem o ieşire în zona judeţelor Harghita şi/sau Covasna. In cele din urma a ieşit o tura în Harghita şi Suceava, în zona Munţilor Călimani şi ceva din Ceahlău. Punctul de start a fost Topliţa. Am ajuns cu ceva peripeţii luni, în jurul orei 17:00, la Topliţa. După înhămarea căluţilor am pornit în direcţia Borsec spre Topliţa Secu unde se afla una dintre intrările în Parcul Naţional Călimani. Drumul asfaltat se sfârşeşte chiar în intersecţia cu drumul spre parc. De aici drumul urca pe râul Topliţa. În primii câţiva km am întâlnit tabere de nomazi, cu bighidii înhămaţi la "caleşti", veniţi sa se bucure de roadele naturii. După aproximativ 10 km am dat de un schit pe partea dreapta a drumului. Deoarece începea sa se insereze şi văzând un loc drept pentru "Hotelul Clorofila" am decis sa aşezăm tabăra.
A doua zi, după strângerea calabalâcului am plecat mai departe. Dacă pana în Poiana Puturosu urcarea a fost lina, de aici a trebuit sa sfârnim din schimbătoare. Peisajul e încântător, cel puţin pentru mine, faptul ca vad pădure de brazi-străjeri peste tot, este suficient. Făcând o paranteză, drumul pe care l-am urmat poartă şi denumirea de Transcălimanul, acesta urmând ruta Topliţa - Poiana Puturosu - Lacul Iezer - Staţia Meteorologica de pe Vf. Reţitiş - Gura Haitii (cam 43 de km). Din Poiana Puturosu, drumul urc[ spre nord urmând Pârâiaşul Puturosul, afluent al Topliţei.
Drumul te duce pe partea stânga pe lângă Piciorul Puturosului(1461) şi pe partea dreapta pe lângă Stâncile Deluţului(1530). Am scris ca "te duce" pentru ca pe noi în acea zi de marţi nu ne-a mai dus deoarece Mihai a reuşit sa "execute" o defecţiune la bicicleta care ne-a obligat sa renunţăm la "ascensiune" şi sa revenim pana seara în Topliţa. Aici, pe strada Sportivilor, în spatele unor blocuri am dat peste un băiat de milioane, care împreună cu familia lui a înjghebat un mic service şi un magazin de biciclete (il rog pe Mihai sa ma ajute cu numele lui, ca nu-l mai reţin). Cert e ca omul nostru a reparat bicicleta la un preţ de dumping, dar se impunea schimbul cat de rapid al lanţului, schimbătorului spate şi a urechii de prindere a schimbătorului.
Seara a reuşit şi Dani sa ni se se alăture iar miercuri am luat din nou drumul în piept.
De data aceasta am reuşit sa depăşim distanta parcursa cu o zi înainte şi cu câteva averse de ploaie sa ajungem la Lacul Iezer situat la altitudinea de 1730 m. Acesta are o suprafaţă de 1500 mp, o adâncime maxima de 5 m şi este de origine glaciara.
Ceea ce ii da, după părerea mea, un farmec aparte Lacului Iezer sunt rămăşitele lemnoase de ceea ce cred eu ca este Pinus Mugo. Acestea se găsesc într-un colt pe suprafaţa lacului.
După o pauză de vitaminizare cu afine chiar la coada lacului am pornit spre Vf. Reţitiş(2021) unde speram sa putem înnopta la staţia meteorologică. În drum spre vârf avem ocazia sa vedem o realizare abominabila a regimului dinainte de 1989: exploatarea de sulf din Călimani, care furniza sulf siderurgiei româneşti.
Pe fundal în apus se zăreşte Vf. Pietrosul(2100) din Călimani. Impresionaţi de grămezile de roci vulcanice am surprins şi un cadru cu echipa:
Pe inserate am ajuns la staţia meteorologica unde meteorologul şef al staţiei, un domn de nota 10, ne-a oferit cazare şi posibilitatea de a savura împreună cu Dani o bere "la înălţime". Staţia se afla pe Vf. Reţitiş, la nord oferind o deschidere spre fosta exploatare de sulf iar la vest una spre Vf. Pietrosul si Vf. Negoiul Unguresc. Din pacate Vf. Negoiul Romanesc nu mai exista, el fiind macinat de fosta exploatare de sulf in patru halde de steril botezate: Puturosu, Ilva, Pinu şi Dumitrelu.
A doua zi am început coborârea spre Neagra Sarului admirând peisajul de vis care ni se deschidea la tot pasul:
După principiul una calda, una rece, după ce am admirat vârfurile, am servit masa verde (afine), drumul te duce preţ de câţiva km prin fosta exploatare de sulf. Cred ca următorul cadrul este edificator:
De aici drumul coboară destul de rapid prin aşezările omeneşti: Gura Haitii, Neagra Sarului, şi Panaci. După o întâlnire spontana şi scurta cu un bătrân cicloturist, atras de steagul romanesc purtat cu mândrie de Mihai, am continuat pe drumul judeţean 174 spre Bilbor. Drumul spre Bilbor trece prin Drăgoiasa şi Gura Glodului.
Deşi se insera şi corpul simţea acest lucru, sfârşitul zilei avea sa ne ofere 2 surprize: una mai puţin uşoară şi una foarte plăcută. Din satul Glod am urcat un "tătuc" de deal care cel puţin la momentul respectiv părea sa ii sufle foarte puternic în ceafa Transfăgărăşanului din iunie. Norocul nostru e ca a fost de lungime scurta. Totuşi în vârf am fost răsplătiţi din belşug cu afine negre şi roşii (incomplet coapte).
Seara ne-a prins coborând spre Bilbor. Realizările autorităţilor care au activat şi activează în domeniul turismului sunt colosale in Bilbor: n-am găsit nici un panou informativ despre apele minerale din zona. Pe întuneric am continuat drumul spre Toplita - Secu trecând când pe asfalt perfect, când pe piatra cubica, când pe drum din piatra de calcar. Înainte de a ieşi la intersecţia dintre DJ174A şi DN15 am dat din nou prin tufe de taberele de nomazi care probabil frigeau găinile culese din zona. La final de tura am înnoptat într-o căsuţa la campingul de la Topliţa - Secu (îl recomand cu căldură pentru cei puşi pe drum).
Ciclocomputerul meu arata o lungime de aproximativ 115 km pentru traseul realizat.

Harta traseului:

Bike route 679184 - powered by Bikemap


Copyright ©2015 - Aselenizare. All rights reserved.