Vremea nu era tocmai ideala pentru cicloturism în primul week-end din octombrie, dar încurajat de entuziasmul Cristinei şi a lui Vlad, am pornit într-o tură de creastă a masivului Gilau - Muntele Mare.
Punctul de pornire a fost din nou Gura Râştii, pe valea Someşului Rece, unde începe urcarea spre Mănăstirea Muntele Rece.
După câteva curbe apare un semn care indică Mănăstirea Muntele Rece 8 km, dar ceea ce nu indică sunt cei 500 de m pe verticală. Câteva curbe de nivel mai sus schimb simultan foaia faţă de pe 2 pe 1 şi spate de pe 1 pe 3 şi în acel moment schimbătorul de viteze a intrat la spiţe si "s-a dat peste cap". Am început sa meşteresc la el împreună cu Vlad sperând să nu fi cedat şi după ceva vreme l-am adus într-o stare de relativă funcţionare - schimbătorul avea un joc şi nu mai putea fi folosita foaia 1. Am suspectat noul lanţ achiziţionat cu 2 zile înaintea turei ca fiind responsabil de incident datorita faptului ca era mai lung decât precedentul lanţ, acesta era recomandat pentru biciclete cu 7-8-9 pinioane, eu având 7.
Încet, încet am ajuns la mânăstire unde ne-am uşurat bagajele şi ne-am îngreunat burţile. De aici am putut admira valea Ierii pe unde am avut o prima tentativă de a cuceri Muntele Mare:
A urmat coborârea mai abruptă până în Valea Ierii si apoi am dat de asfalt şi am pedalat până în Băişoara. De aici începe urcarea spre staţiunea Muntele Băişorii, unde plănuisem sa înnoptăm. După ceva vreme simt că roata spate este moale dar nu vreau să recunosc că am pană astfel că mai bag câteva pompe în ea şi pornim mai departe. După încă ceva km, la ieşirea din satul Muntele Băişorii, unde începe urcarea, hotărăsc să schimb camera. Scot din cauciuc spinul care a cauzat pana şi montez camera de rezervă, dar după câteva sute de metri şi aceasta cedează - acasă am descoperit că ventilul scăpa aer - astfel încât am fost nevoit sa vulcanizez camera pe care tocmai o dădusem jos.
Pe întuneric am ajuns în staţiune şi ne-am cazat la pensiunea Montana alături de un grup de turişti din ţara vecină şi prietenă, veniţi să se dea cu ATV-uri.
Dimineața am încercat să ne interesăm la salvamont de starea traseelor pe care urma să le parcurgem, dar omul care era de serviciu nu mai fusese în zonă de 2 ani, aşa că tot harta şi localnicii ne-au ajutat în labirintul de drumuri forestiere din Apuseni.
Urcând spre Vârful Buscat (1676m) am observat că roata spate frecă de unul dintre saboţii de frână. Am aflat după ce am revenit din tură că cedase axul din roata spate.
Ceaţa deasă nu ne-a prea lăsat sa admirăm panorama de pe Buscat și de pe Muntele Mare dar ne-am bucurat de o recoltă bogată de merişoare.
La un moment dat ceaţa ne-a lăsat să vedem pentru câteva clipe culmile de pe partea cealaltă a văii Ierii pe unde urma să trecem:
Din Vârful Muntele Mare trecem prin șaua Prislop (1620 m), locul unde intenţionam să ajungem în tura din iulie de pe Valea Ierii:
Trecem pe lânga Piatra Groşilor (1756) şi întâlnim un om misterios cu doi câini care ne-a indicat un fel de scurtătură - o coborâre pe o coamă de deal, printre afine, brazde de pământ râmate de porci mistreţi şi brazi.
Am traversat un pârâiaş şi am ajuns pe drumul vizat care ducea în şaua "la Tina".
De aici a început din nou o urcare spre Vârful Dumitreasa (1638 m), o uşoară coborâre şi apoi ultimul urcuş al zilei până la Cercul Dobrinului (1616 m). De aici au urmat 20 de km de coborâre (din care ultimii 5 pe un asfalt impecabil). Am mai oprit sa admiram panorama asupra văii Someşului Rece cu satul Mărişel pe cealaltă culme.
Traseul:
Punctul de pornire a fost din nou Gura Râştii, pe valea Someşului Rece, unde începe urcarea spre Mănăstirea Muntele Rece.
După câteva curbe apare un semn care indică Mănăstirea Muntele Rece 8 km, dar ceea ce nu indică sunt cei 500 de m pe verticală. Câteva curbe de nivel mai sus schimb simultan foaia faţă de pe 2 pe 1 şi spate de pe 1 pe 3 şi în acel moment schimbătorul de viteze a intrat la spiţe si "s-a dat peste cap". Am început sa meşteresc la el împreună cu Vlad sperând să nu fi cedat şi după ceva vreme l-am adus într-o stare de relativă funcţionare - schimbătorul avea un joc şi nu mai putea fi folosita foaia 1. Am suspectat noul lanţ achiziţionat cu 2 zile înaintea turei ca fiind responsabil de incident datorita faptului ca era mai lung decât precedentul lanţ, acesta era recomandat pentru biciclete cu 7-8-9 pinioane, eu având 7.
Încet, încet am ajuns la mânăstire unde ne-am uşurat bagajele şi ne-am îngreunat burţile. De aici am putut admira valea Ierii pe unde am avut o prima tentativă de a cuceri Muntele Mare:
A urmat coborârea mai abruptă până în Valea Ierii si apoi am dat de asfalt şi am pedalat până în Băişoara. De aici începe urcarea spre staţiunea Muntele Băişorii, unde plănuisem sa înnoptăm. După ceva vreme simt că roata spate este moale dar nu vreau să recunosc că am pană astfel că mai bag câteva pompe în ea şi pornim mai departe. După încă ceva km, la ieşirea din satul Muntele Băişorii, unde începe urcarea, hotărăsc să schimb camera. Scot din cauciuc spinul care a cauzat pana şi montez camera de rezervă, dar după câteva sute de metri şi aceasta cedează - acasă am descoperit că ventilul scăpa aer - astfel încât am fost nevoit sa vulcanizez camera pe care tocmai o dădusem jos.
Pe întuneric am ajuns în staţiune şi ne-am cazat la pensiunea Montana alături de un grup de turişti din ţara vecină şi prietenă, veniţi să se dea cu ATV-uri.
Dimineața am încercat să ne interesăm la salvamont de starea traseelor pe care urma să le parcurgem, dar omul care era de serviciu nu mai fusese în zonă de 2 ani, aşa că tot harta şi localnicii ne-au ajutat în labirintul de drumuri forestiere din Apuseni.
Urcând spre Vârful Buscat (1676m) am observat că roata spate frecă de unul dintre saboţii de frână. Am aflat după ce am revenit din tură că cedase axul din roata spate.
Ceaţa deasă nu ne-a prea lăsat sa admirăm panorama de pe Buscat și de pe Muntele Mare dar ne-am bucurat de o recoltă bogată de merişoare.
La un moment dat ceaţa ne-a lăsat să vedem pentru câteva clipe culmile de pe partea cealaltă a văii Ierii pe unde urma să trecem:
Din Vârful Muntele Mare trecem prin șaua Prislop (1620 m), locul unde intenţionam să ajungem în tura din iulie de pe Valea Ierii:
Trecem pe lânga Piatra Groşilor (1756) şi întâlnim un om misterios cu doi câini care ne-a indicat un fel de scurtătură - o coborâre pe o coamă de deal, printre afine, brazde de pământ râmate de porci mistreţi şi brazi.
Am traversat un pârâiaş şi am ajuns pe drumul vizat care ducea în şaua "la Tina".
De aici a început din nou o urcare spre Vârful Dumitreasa (1638 m), o uşoară coborâre şi apoi ultimul urcuş al zilei până la Cercul Dobrinului (1616 m). De aici au urmat 20 de km de coborâre (din care ultimii 5 pe un asfalt impecabil). Am mai oprit sa admiram panorama asupra văii Someşului Rece cu satul Mărişel pe cealaltă culme.
Traseul:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu