Un mod plăcut de a petrece începutul de primăvară este o plimbare cu bicicleta în natură. De ce primăvara mai mult decât vara?! Pentru că încă nu e aşa de cald, şi e plăcut sa stai la soare după iarna friguroasă. Cel puţin aşa credeam…
Aşadar, cu mult avânt primăvăratic, am început urcarea din Aiud, spre Râmeţ. Primul răsfăţ după efortul proaspăt depus in urcarea lejeră de circa 5 km e padurea Sloboda cu un izvor cu apă rece.
Să sperăm că va ramane la fel de frumoasa şi după eforturile noastre, ale tuturor.
Când osteneala şi-a spus cuvântul şi în urma noastră se întindea destul drum parcurs încât să ne măguleasca orgoliul, am luat pauză de masă într-un loc minunat, înainte de intrarea in Râmeţ, unde o troiţă marchează un punct de belvedere.
Somnul de după-masă nu e tulburat acolo decât de musculiţe, gândăcei, gâze, albinuţe care, exact ca noi, au ieşit fericite să întâmpine boom-ul de vegetaţie din jur. Ca orice turist care se respectă, am surprins dovada atingerii obiectivului de mijloc din traseu, respectiv indicatorul cu localitatea target, Râmeţ.
Mai mult decât o simplă plimbare, excursia descrisă este o lecţie de geografie a judeţului Alba. La urcare, se văd frumos drumeagurile spre Gârbova, Geomal etc. undeva in stânga. Tot in stânga, dar mai la înalţime, se văd cheile din Valea Mănăstirii.
Râmeţul este o localitate ciudată, răsfirată în stilul localitaţilor de munte: drumul principal e pe curba de nivel, iar deoparte şi de alta a lui (foarte sus, respectiv foarte jos faţă de drum) se gaseşte câte o casă. Drumul e incredibil de şerpuit pentru a tăia din abruptul coborârii spre vatra satului, dacă se poate numi aşa. Foarte important, şcoala e la drumul principal cu o vedere superbă spre Cheile Mănăstirii. Este foarte greu de imaginat cum ajung acolo micuţii in miezul iernii.
Revenind, părăsind curba de nivel, am început coborârea în partea dreaptă spre Valea Inzelului – spre Cheile Aiudului, ca direcţie – după părerea unui vizitator de loc, din alt judeţ.
Oamenii trăiesc aici foarte liniştit. Am cumpărat lapte de la o bătrânica care s-ar fi mulţumit cu oricât. Zicea ca ea oricum nu stie preţul că nu are de vândut. Un bătrân, cu care am stat la poveşti legat de preţurile derizorii ale pământului în acele zone, ne-a invitat călduros să gustăm ţuica, pe foc încă. Mi-a ramas in minte că locuri îndepărtate ca Ţara Maramureşului a “vizitat” doar cu ajutorul televizorului. Nu a fost prima dată când am auzit o astfel de replică de la un bătrân din Alba.
În continuare am coborât abrupt, pe un drum îngust, pe alocuri cărare. Am trecut valea de câteva ori, nu mai ţin şirul sincer, să fi fost de 4-5 ori. Cert e ca suspensiile pe faţă sunt echipament obligatoriu într-o astfel de coborâre. Incredibil ce frumos e sa mergi cu bicicleta unde nu poate ajunge maşina. Nu mai trebuie să te temi de sunetul unei maşini ce se apropie şi care lasă praf şi ridică frunze în urma sa. Nici măcar apariţia gunoaielor nu mai e de temut, ca în zonele mai accesibile cum sunt gurile izvoarelor amenajate.
Cum spuneam, lecţia de Alba-geografie s-a întregit pe finalul excursiei cu localizarea Cheilor Aiudului-dar doar cu privirea. A fost util pentru mine sa înteleg cum sunt poziţionate aceste fenomene ale naturii. E liniştitor să ştii de unde vii si unde te îndrepţi, cred că face parte din procesul firesc de acomodare al omului intr-un spaţiu nou. Ca elemente distinctive pentru cineva care nu a crescut in aceste locuri se remarcă amestecul de piatra albă cu praful ce o inconjoară, pădurea de foioase in principal si piscurile golaşe de stanci, tot albe, parcă aterizate din spatiu. E un peisaj deosebit de frumos, dar nu l-aş numi chiar liniştitor, poate din cauza abundenţei pietrelor.
În concluzie, a fost o plimbare minunată de primavara! Locurile încântă prin frumuseţea lor, dar căldura ne-a luat prin surprindere aşa devreme in an. Am ramas cu nişte arsuri solare superficiale pe mâini şi pe faţă, ceea ce nu mi s-a mai întamplat vre-odată primăvara. Cum zic oamenii in vârstă, nimic nu mai e ca mai demult!
Harta:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu