luni, 31 august 2009

Tur Toplita - Borsec - Lacul Izvoru Muntelui - Bicaz - Cheile Bicazului - Lacu Rosu - Gheorgheni - Toplita

Din nou un traseu din 2008 pe care l-am parcurs în 23-24 august 2008 împreună cu Dani si Cristi. Durata traseului s-a întins pe 2 zile (sâmbăta si duminica).

Ziua 1:

Am pornit sâmbătă dis-de-dimineaţă din Cluj-Napoca cu "ţestoasa". Am pus pe ţestoasă portbagajul de haion pe care am încărcat cele doua Meride. Pentru a păstra greutatea pe haion in limite normale am încărcat mountain bike-ul lui Cristi în portbagaj (în mai mult de 4-5 bucăţi :) ).

Punctul de start cu bicicleta a fost loc. Topliţa. Am ajuns în jurul amiezii la Topliţa, am parcat maşina în zona Politiei, am montat bicicleta lui Cristi şi am pornit pe DN15 spre staţiunea Borsec.


In Borsec am făcut o pauza, timp în care am testat apa minerala din cele câteva izvoare reamenajate (ultima oara când am vizitat Borsec-ul cam trebuia sa cauţi izvoarele printre bălării). Cu provizii suficiente de apa plina de minerale atât de necesare corpului am repornit spre Lacul Izvoru Muntelui.


Dupa ce am intrat in jud. Neamţ, Dani a observat un punct de "atracţie turistica" locala unde am savurat o bere, privind alături de Nea Gicuta la toţi cei care goneau la drumul mare. (Nea Gicuta savura un lichid de o culoare roşiatică cu origini cel puţin dubioase). Am repornit spre coada lacului trecând prin loc. Calugareni si Poiana Largului.

Cele doua localităţi sunt situate pe malul Lacului Izvoru Muntelui care ofera nişte peisaje plăcute.


Pe inserate cu multiple opriri pentru realimentare cu apa sau pentru a admira peisajul am ajuns în loc. Hangu unde am găsit o pensiune pentru a înnopta. Pentru a ajunge in Hangu am cotit la stânga de pe DN15 pe DJ155K (undeva la aprox. 2km de loc. Chiriteni). Pe DJ155k am parcurs doar câteva sute de metri.
In total au fost aprox. 80 km în prima jumătate de zi.


Ziua 2:

A doua zi am pornit destul de dimineaţa pentru ca nu mai era cazul sa o lungim. Am aproximat cam 120 de km de parcurs pentru a putea completa turul şi pentru a ajunge la ţestoasă. Vremea de dimineaţă a fost ceţoasă, lucru care se regăseşte pe deplin în claritatea pozelor pe care le-am făcut.


Traseul pe marginea Lacului Izvorul Muntelui este foarte plăcut cu urcuşuri si coborâşuri scurte.
Am ţinut DN15 pana in loc. Bicaz unde am virat la drepta pe DN12C.

Traficul auto a fost relativ scăzut pana in zona Cheilor Bicazului unde era o îngrămădeală de oameni şi de maşini parcate aiurea. Toţi doreau sa surprindă un cadru cu cheile şi cu familia pe care sa-l duca victorioşi acasă. Unii nu erau deloc egoişti doar sa "fure" cadre, ci mai lăsau şi naturii câte un ambalaj sau câte un micuţ animal de companie (PET). Am profitat de avantajul oferit de biciclete şi ne-am strecurat printre maşini pana la tunelul lacului (bineînţeles cu cateva opriri pentru surprinderea momentelor pe care le trăiam).


La Lacu Roşu am dat peste o puzderie de lume. Se stătea la coada pe ponton pentru clasica plimbare cu barca printre cei câţiva buşteni tipici Lacului Roşu. Datorita îmbulzelii si mirosurilor de prăjeala şi sfârâială care ne biciuiau nările am scurtat considerabil durata vizitei. Dupa ce am studiat harta expusa la fata locului şi am identificat potenţialele puncte turistice din zona pe care le-am putea vizita într-o eventuala vizita viitoare, am surprins câteva cadre si am plecat spre Gheorgheni.


Pana în Gheorgheni drumul este superb cu o coborâre plăcuta. La intrarea în Gheorgheni norii de pe cer nu prevesteau lucruri prea bune. Fiind cam rupţi de foame am decis sa luam masa la un restaurant - terasa aflat la ieşirea din Gheorgheni spre Topliţa (DN 12). Mâncarea a fost buna, cu specific unguresc, din păcate nu mai reţin numele locaţiei.

Cu stomacul aranjat am pornit spre Topliţa (norii deja erau negrii pe cer). Ploaia se vedea undeva în stânga drumului spre Topliţa. Am mărit puţin ritmul (spre protestul stomacului nostru) în speranţa ca vom putea sa ocolim ploaia. N-a fost sa fie deloc asa şi în zona loc. Lazarea ne-a prins furtuna. Pot sa zic ca în 300-400 de metri am fost uzi leoarca. Ne-am oprit sub primul copac găsit şi ne-am pus pelerinele. Din păcate pelerinele erau un detaliu nesemnificativ pentru furtuna de afara. Am cautat şi alte elemente de protecţie. Am găsit o placa de polistiren pentru izolaţii termice cu dim. 100cm*50cm pe care am folosit-o cu succes relativ redus pe post de pavăză împotriva ploii. Vântul care bătea zdravăn făcea ca ploaia sa lovească din toate direcţiile.

Dupa ce s-a mai liniştit vremea am plecat mai departe cu încălţările pline de apa. Un sentiment interesat este cel când pedalezi şi apa iasă datorita presiunii prin toate orificiile din dotarea încălţărilor. Cristi, din motive personale s-a detaşat de "pluton" şi a luat-o cu mai multa "încredere" decât mine si Dani spre Topliţa. Restul traseului a fost destul de întunecat datorita vremii rele si a perioadelor de ploaia mocăneasca.

In jurul orei 19 am ajuns la ţestoasă după ce parcurseserăm aprox. 125 km.

In final nişte concluzii ar fi:

1. Deşi ne-am echipat cu cort şi saci de dormit, aceste lucruri nu sunt necesare pentru ca se poate găsi relativ okay cazare.
2. Traseul atât in jurul Lacului Izvoru Muntelui cât şi în zona Cheilor Bicazului şi a Lacului Roşu este foarte plăcut.

Harta turului este:



Bike route 402290 - powered by Bikemap 

Florin

Un comentariu:

  1. foarte frumos.astazi eu cu familia mea vom porni pe traseul vostru.diferenta?suntem mici pentru bicicleta,deci pornim cu masina.

    RăspundețiȘtergere

Copyright ©2015 - Aselenizare. All rights reserved.